Fragment din volumul Vindecare şi recuperare, Cap.XII, Depresia – David R. Hawkins
“Să remarcăm inocenţa primordială a copilului, care este încrezător din naştere. Copilul are încredere în integritatea adulţilor şi nici prin minte nu-i trece să se îndoiască de adevărul celor ce i se spun.
Copilul mic îşi iubeşte părinţii şi iubeşte, de asemenea, acele prelungiri ale părinţilor care poartă denumirea de profesori, membri ai familiei, copii de aceeaşi vârstă, prieteni de joacă, emisiunile şi reclamele de la televizor. Copilul, ca urmare a firii sale încrezătoare, a deschiderii sale, a naturii sale iubitoare şi a absenţei paranoiei, percepe reclama comercială ca fiind tot atât de adevărată ca şi spusele propriilor părinţi. Mintea sa inocentă şi încrezătoare este uşor de programat, ceea ce face ca, dată fiind această inocenţă, el să creadă că tot ce aude este şi adevărat.
Copilul îi consideră pe cei pe care-i iubeşte ca făcând parte dintr-o mare familie. Din momentul în care încep să i se imprime în minte condiţionările, datorită inocenţei sale imanente, puritatea copilului devine la rândul ei condiţionată.
Un copil inocent asimilează toate condiţionarile negative. Am putea spune că mintea lui este ca hardware-ul unui calculator care va rula orice program instalat. Cu toate acestea, natura hardware-ului – care nu este altceva decât calculatorul însuşi – rămâne neschimbată. Indiferent ce fel de CD-uri sau programe de calculator introducem, inocenţa specifică, puritatea şi integritatea hardware-ului nu sunt afectate; el nu s-a schimbat în niciun fel. Chiar dacă toate programele comportă erori, hardware-ul rămâne acelaşi.
La adult regăsim aceeaşi conştiinţă ca şi la copil, tot atât de inocentă, cu aceeaşi puritate a intenţiilor şi având capacitatea de a rămâne curată indiferent de natura condiţionărilor strecurate în ea. Conştiinţa, în esenţa ei, rămâne neschimbată în noi toţi. Este exact ca în acest moment, când parcurgem aceste rânduri.
Conştiinţa noastră de copil, cu puritatea şi nevinovaţia sa nealterate, este aceea care citeşte expunerea de faţă; nici individul, nici personalitatea sa nu fac asta, ci conştiinţa, cu toată candoarea sa nevinovată.
Chiar dacă cititorul acestor rânduri se opune: „Nu cred niciun cuvânt din tot ce se afirmă aici”, unde a luat naştere această declaraţie? Într-un alt sistem de convingeri pe care copilul, în inocenţa lui, l-a considerat adevărat. Sfatul tatălui, „Să nu ai încredere în nimeni”, sau vreo întâmplare soldată cu o dezamăgire, fixează această condiţionare în mintea lui: „Nu crede chiar tot ce auzi.” Aşadar, dacă acum gândim: „Nu cred nimic din ce spune Hawkins”, se întâmplă astfel deoarece această condiţionare ne-a fost indusă ca urmare a inocenţei noastre copilăreşti. „Singurul mod în care putem fi în siguraţă în lumea aceasta este să fim neîncrezători, sceptici şi să nu credem nimic din ce auzim, fiindcă altfel vom fi abatuţi de pe calea minimei rezistenţe.” Natura inocenţei care şi-a însuşit această condiţionare rămâne, cu toate acestea, neschimbată, pentru că inocenţa se străduieşte să descopere adevărul şi să-l discearnă tocmai manifestând speranţă şi încredere. Ea speră să audă ceva ce va fi folositor, benefic pentru propria viaţă şi care-i va alina suferinţa. Cinicul a fost condiţionat să fie neîncrezător.
Când privim în noi înşine cu intenţia de a ne autovindeca, vom observa acea inocenţă înnăscută şi vom înţelege care dintre condiţionări a fost activată. Trebuie să admitem din nou prezenţa acestei inocenţe, atât de esenţială pentru travaliul spiritual, ca şi pentru examinarea şi introspecţia psihologică individuală. Este important să nu uităm niciodată că orice considerăm adevărat, o facem din frumuseţea interioară care ne caracterizează. “
Iar din volumul Ochiul Sinelui, de care nimic nu se poate ascunde, David R.Hawkins clipul de mai jos: