Nu este nevoie ca cineva să fie într-o criză care să îi ameninţe viaţa ca să viziteze dimensiunea de după viaţă. Există mărturii că pe acest tărâm se poate ajunge şi în timpul experienţelor extracorporale.

În scrierile sale, Monroe descrie câteva vizite în nivele ale realităţii în care s-a întâlnit cu prieteni decedaţi. Un vizitator al lumii morţilor încă şi mai priceput a fost misticul suedez Swedenborg. Născut în 1688, Swedenborg a fost Leonardo da Vinci al epocii sale. În tinereţe a studiat ştiinţele. Era matematicianul de frunte al Suediei, vorbea nouă limbi, era gravor, politician, astronom şi om de afaceri; ca hobby construia ceasuri şi microscoape; a scris cărţi despre metalurgie, teoria culorilor, comerţ, economie, fizică, chimie, minerit şi anatomie şi a inventat prototipuri pentru aeroplane şi submarin.

Pe lângă toate acestea, el şi medita cu regularitate, iar când a atins vârsta mijlocie, a dezvoltat capacitatea de a intra în transă profundă în timpul căreia îşi părăsea corpul şi vizita ceea ce i se părea lui a fi cerul şi conversa cu „îngeri“ şi „spirite“. Nu poate exista nici un dubiu că în timpul acestor călătorii, Swedenborg experimenta ceva foarte profund. A devenit atât de cunoscut pentru capacităţile sale, încât regina Suediei i-a cerut să afle de ce fratele ei decedat neglijase să îi răspundă la o scrisoare pe care i-o trimisese înainte de moartea lui. Swedenborg i-a promis că îl va consulta pe decedat şi în ziua următoare s-a întors cu un mesaj despre care regina a mărturisit că numai ea şi fratele ei mort ştiau informaţiile pe care le conţinea.

Swedenborg a făcut acest serviciu de câteva ori pentru diferiţi indivizi care i-au cerut ajutorul şi cu altă ocazie i-a spus unei văduve unde să găsească un compartiment secret în biroul soţului său decedat, şi unde aceasta a găsit nişte documente de care avea nevoie cu disperare. Atât de binecunoscut a fost acest ultim incident, încât l-a inspirat pe filosoful german Immanuel Kant să scrie o carte întreagă despre Swedenborg, intitulată Visele unui profet.

Dar cel mai uimitor lucru din relatările lui Swedenborg din tărâmul de după viaţă este cât de strâns oglindesc acestea descrierile făcute de cei care trec prin experienţele din pragul morţii în timpurile moderne. De exemplu, Swedenborg vorbeşte despre trecerea printr-un tunel întunecos, întâmpinarea de către spirite care îi urează bun venit, peisaje mai frumoase decât oricare altele de pe pământ şi unde timpul şi spaţiul nu mai există, o lumină strălucitoare care emite un sentiment de iubire, apariţia în faţa unor fiinţe de lumină şi învăluirea într-o pace şi serenitate atotcuprinzătoare. El spune, de asemenea, că i s-a îngăduit să observe direct sosirea în cer a unor persoane recent decedate şi să urmărească cum aceştia erau supuşi la revederea vieţii, proces pe care el l-a numit „deschiderea Cărţii Vieţilor“. A confirmat că în timpul acestui proces, o persoană asista la „tot ce fusese sau făcuse vreodată“, dar a adăugat o întorsătură unică. După Swedenborg, informaţiile care se trezeau în timpul deschiderii Cărţii Vieţilor erau înregistrate în sistemul nervos al corpului spiritual al persoanei. Astfel, pentru a stârni revederea vieţii, un „înger“ trebuia să examineze întregul corp al individului, „începând cu unghiile fiecărei mâini şi continuînd prin tot corpul.“

Swedenborg face şi referiri la ghemurile de gânduri pe care le foloseau îngerii ca să comunice şi spune că nu erau diferite de portretizările pe care le putea vedea în „substanţa ondulată“ care înconjura o persoană. Ca majoritatea celor care au trecut prin experienţe în pragul morţii, el descrie aceste năvăliri telepatice de cunoştinţe ca un limbaj pictural atât de plin de informaţii, încât fiecare imagine conţine o mie de idei. O serie de asemenea portretizări comunicate poate fi destul de lungă şi poate „să dureze câteva ore, într-un asemenea aranjament secvenţial că poţi doar să te minunezi.“ Dar chiar şi aici, Swedenborg a adăugat o întorsătură fascinantă.

Pe lângă utilizarea portretizărilor, îngerii folosesc şi un limbaj ce conţine concepte care sunt dincolo de înţelegerea omenească. De fapt, motivul principal pentru care aceştia folosesc portretizările este că aceasta este singura modalitate prin care pot realiza măcar o palidă versiune a gândurilor şi ideilor lor, inteligibilă pentru fiinţele umane.

Experienţele lui Swedenborg se coroborează chiar şi cu unele dintre cele mai puţin obişnuite elemente relatate de cei care au avut experienţe în pragul morţii. El a observat că în lumea spiritelor nu mai este necesar să consumi hrană, dar a adăugat că informaţiile îi iau locul ca sursă de nutriţie. A spus că atunci când spiritele şi îngerii vorbeau, gândurile lor se legau continuu în imagini tridimensionale simbolice, în special animale. De exemplu, a relatat că atunci când îngerii vorbeau despre iubire şi afecţiune „sunt prezentate animale frumoase, ca mieii…“. Când îngerii vorbesc totuşi despre emoţii negative, acestea sunt portretizate prin „animale hidoase, violente, nefolositoare, ca tigrii, urşii, lupii, scorpionii, şerpii şi şoarecii.“ Deşi aceasta nu este o caracteristică relatată de subiecţii din zilele noastre, Swedenborg a spus că a fost uimit să afle că în cer există şi spirite de pe alte planete, o afirmaţie uimitoare pentru un om născut cu peste trei sute de ani în urmă!

Mai curioase sunt acele remarci ale lui Swedenborg care par să se refere la calităţile holografice ale realităţii. De pildă, el a spus că deşi fiinţele umane par să fie separate una de alta, noi suntem toţi legaţi într-o unitate cosmică. Mai mult, fiecare dintre noi este un cer în miniatură şi fiecare persoană, un univers fizic complet cu adevărat, este un microcosmos al realităţii divine mai mari. Aşa cum am văzut, el credea, de asemenea, că realitatea vizibilă fundamentală era o substanţă ondulatorie.

De fapt, câţiva discipoli ai lui Swedenborg au comentat despre numeroasele paralele dintre unele concepte ale lui Swedenborg şi teoria lui Bohm şi Pribram. un asemenea discipol este Dr. George F. Dole, profesor de teologie la Swedenborg School of Religion din Newton, Massachussetts. Dole, care deţine titluri academice de la Yale, Oxford şi Harvard, observă că unul din principiile de bază ale gândirii lui Swedenborg este că universul nostru este creat şi susţinut în mod constant de două fluxuri ondulatorii, unul venind din cer şi altul din propriul nostru suflet sau spirit. „Dacă alăturăm aceste imagini, asemănarea cu holograma este izbitoare,“ spune Dole.

„Suntem constituiţi prin intersectarea a doi curenţi, unul direct, din divin şi altul indirect, din divin prin mediul nostru. Ne putem vedea pe noi înşine ca modele de interferenţă, pentru că influxul este un fenomen ondulatoriu, iar noi ne aflăm acolo unde undele se întâlnesc.“ Şi Swedenborg credea că, în pofida  calităţilor fantomatice şi efemere, cerul este de fapt un nivel al realităţii mai fundamental decât lumea noastră fizică. El este, spune Swedenborg, sursa arhetipală din care provin toate formele pământene şi la care toate formele se întorc, un concept nu prea diferit de concepţia lui Bohm despre ordinea implicită şi cea explicită. Pe lângă aceasta, el crede şi că tărâmul de dincolo de viaţă şi realitatea fizică sunt diferite ca grad şi nu ca tip, iar lumea materială este numai o versiune îngheţată a realităţii cerurilor construită de gând. Materia, care cuprinde şi cerul, şi pământul, „curge în etape“ din divin, spune Swedenborg şi „cu fiecare nouă etapă, ea devine mai generală şi în consecinţă mai grosolană şi mai nedesluşită, şi devine mai lentă şi deci mai vâscoasă şi mai rece.“

Swedenborg a umplut aproape douăzeci  de volume cu experienţele sale, iar pe patul de moarte a fost întrebat dacă vrea să retracteze ceva. A replicat cu onestitate: „Tot ce am scris este la fel de adevărat cum mă vedeţi acum pe mine. Aş fi putut să spun mult mai multe dacă mi-ar fi fost permis. După moarte, veţi vedea totul şi atunci vom avea multe să ne spunem unul altuia despre acest subiect.“

Din cap.8, Călătorind în superhologramă

Universul holografic, Michael Talbot