Așa l-am cunoscut prin vara lui 1977 pe Mircea Baniciu. Locuia la Hotelul Miorița, care era un fel de cazarmă a muzicanților din Mamaia. Era nevoie de cazări multe pe atunci, pentru că erau trupe prin toate cârciumile și terasele din stațiune. Baniciu era cam debusolat și încerca să-și găsească un nou drum, muzical vorbind, imediat după fuga din țară a trupei Phoenix, din iunie ’77. Mai veneam cu bunătăți de la Club, țigări, ciocolată, bere „străină“ și câte și mai câte. Vorbeam o grămadă de chestii, ne-am împrietenit…

Clara, Adriana şi Vica

După primul an la club, învățasem destul de bine limba franceză, iar după al doilea an era chiar ok, mă descurcam foarte bine și mă înțelegeam cu toată lumea. Franceza o învățasem și la școală, atât cât o învățasem. Oricum nu aveam de ales, absolut toată lumea vorbea limba franceză, inclusiv cele trei fete românce, Clara, Adriana și Vica.

Am cunoscut o grămadă de lume și mi-am făcut prieteni printre turiști, dar mai ales printre G.O. Mai erau în echipa clubului câteva fete care lucrau ca hostesse, un fel de gazde, reprezentau clubul în orice problem și știau tot ce se întâmpla pe acolo. Era și o mulatră din Toulouse, Rachida, avea 19 ani, și m-am împrietenit cu ea. La sfârșitul sezonului s-a prăvălit lumea peste noi. Nu știam ce să facem, nu concepeam că ne vom despărți. Când am văzut-o în autocar, pregătită să plece spre aeroport, credeam că viața mea va lua sfârșit.

Cu Vica, Adriana și Clara, fetele de la bucătărie, m-am împrietenit imediat, iar fetele s-au dovedit a fi niște tipe extraordinare și deosebite. Am petrecut pe la ele prin cameră, nopți întregi, când ne lansam în povestiri nesfârșite, de noapte, cu câte o sticlă de ceva în față, pe care le mai luam „împrumut“, ori eu ori ele, de pe la restaurant sau bar. Iar când sezonul se termina, abia așteptam să ne revedem în anul următor. Așa am petrecut 5 ani la rând, la Club Mèditerranèe.

CAPITOLUL VII – CLUB MÈDITERANÈE

După ani şi ani – povestiri din spatele scenei – Adrian Ordean