Aducând în discuţie natura conştiinţei, creăm contextul de care avem nevoie pentru a înţelege modalităţile de autovindecare pe care le vom detalia în cele ce urmează.

Pentru început, să învăţăm cum să reacţionăm şi cum să gândim referitor la faptul că suferim de o posibilă maladie letală, precum cancerul. Avem două posibilităţi: cea de a avansa şi cea de a regresa. Orice gen de situaţie problematică, cum ar fi un deces în familie, o maladie gravă sau o dificultate serioasă pe plan personal, reprezintă o alegere. Putem alege să ne considerăm victime şi să ne plângem de milă, să ne autocompătimim, să intrăm în depresie, să ne lăsăm cuprinşi de disperare, sau putem alege să privim evenimentele respective ca pe o provocare, o oportunitate.

Aceste situaţii problematice îşi fac loc în mod repetat în viaţa noastră, până sesizăm şansa pe care o reprezintă şi ne dăm seama că ele sunt o rampă de lansare spre o conştientizare superioară. De ce se petrec lucrurile în felul acesta? Fiindcă întâmplările obişnuite din viaţa noastră nu au nici puterea, nici energia necesare pentru producerea aceluiaşi efect. Oamenii au nevoie de maximă constrângere pentru a se opri din activitatea lor şi a începe să pună sub semnul întrebării adevărul despre tot ce au crezut până în acel moment. În general, mintea nu-şi cheltuieşte resursele de energie pentru a se reorienta în vederea dobândirii unei perspective diferite asupra vieţii şi a ceea ce oferă ea, decât dacă este forţată să o facă. Drept urmare, această evoluţie necesară are loc, de cele mai multe ori, atunci când ne confruntăm cu o situaţie de criză.

Lucrul elementar pe care trebuie să-l înţelegem despre cancer sau alte maladii grave este că scopul acestor provocări de proporţii este ca noi să evoluăm, şi încă să evoluăm cât de repede ne stă în putinţă, dat fiind că în cazul bolilor terminale dispunem de o anumită limită de timp. Ceea ce mintea declară a fi fatal sau letal, devine astfel ca urmare a puterii minţii. Dacă mintea consideră că o boală este fatală sau letală, ea va fi în felul acesta – în funcţie, totuşi, de destinul karmic al individului. Aceasta ilustrează puterea sistemelor de convingeri.

Mesajul cel mai important, în acest caz, este că nimeni nu trebuie neapărat să decedeze sau să cadă victimă vreunei maladii. Printre prietenii mei se numără numeroase persoane care au învins aproape orice boală cunoscută de umanitate până în acest moment. Singurul motiv pentru care scriu astăzi rândurile acestea este că am reuşit eu însumi să realizez acelaşi lucru în propria-mi existenţă. În caz contrar, hemoragia pe care mi-ar fi putut-o provoca o serie de afecţiuni – toate aflate acum în remisie – m-ar fi costat viaţa.

Dacă în minte reţinem doar perfecţiunea, aceasta se va reflecta în vindecarea treptată a trupului şi în renunţarea acestuia la fixaţia pe maladie. Trebuie să înţelegem că trupul însuşi exprimă ceea ce reţinem în conştiinţă. El nu este decât expresia minţii şi oglindirea a ceea ce nutrim în conştient şi subconştient. Individul ar putea recurge la o retrospectivă şi ar putea constata:

„Bine, dar nu-mi amintesc să mă fi gândit vreodată la aşa ceva.” Dacă nu vă amintiţi că v-aţi gândit la un lucru, tot ce aveţi de făcut este să vedeţi dacă acesta se manifestă în viaţa voastră. Este posibil ca el să-şi fi făcut apariţia din conştiinţa colectivă a umanităţii sau să se fi ivit în urma unei condiţionări tăcute, poate chiar dintr-o reclamă televizată.

Fragment din Cap. XIV: Cancerul, Vindecare şi recuperare, David R. Hawkins