Calea inimii
Nu ştiu de ce crezi tu
că viaţa trebuie să fie dulce
poate pentru că ştii
doar gustul mierii şi zmeurii
din cornul Amalteii.
Nu ştiu de ce crezi tu
că Dumnezeu are ochi albastri
poate pentru că ai privit
într-o altă viaţă cerul
culcat pe braţul fericirii.
Ştiu atât de puţin despre credinţele tale
oare mi-ar folosi la ceva
mai bine decât să-ţi admir zborul
risipind parfumul de liliac
cu bătaia inimii tale?

Să-mi fii tu

Ai vrut să-mi fii drumul spre Lună
să calc pe sufletul tău fără teamă
şi să urc
da, să urc
cât de greu
spre a-mi fi pe urmă uşor.
Ai vrut să-mi aprinzi
candele pe unde treceam
să pot vedea înainte
locul de rugă
pe tine, altar.
Băteau clopote
să ne-alunge tăcerea
dar tu clădeai din ea
scări de fum
mai dens decât razele Lunii
cu care te-mbrăţişam orişicum.
Ai vrut să-mi fii drumul spre Lună
Iar eu voiam să-mi fii tu.