Î: Cum se poate ca viaţa şi experienţa umană să se exprime în asemenea extreme, de la oribilul de nedescris până la sublim?

R: Lumea poate fi privită ca un atelier spiritual în care consecinţele greşelilor din trecut pot fi îndreptate astfel încât, în cazul cel mai fericit, „vom alege altfel de această dată“.

Consecinţele acţiunilor din trecut nu se datorează vreunei judecăţi sau vreunui mecanism de „pedepsire“ din partea universului spiritual; ele sunt, pur şi simplu, înnăscute design-ului său intrinsec. Nu sunt nici bune, nici rele. Omul nu va fi pedepsit de vreun Dumnezeu arbitrar pentru erorile sale din trecut ci, în schimb, le urmează firul până la consecinţele lor şi învaţă că ceea ce este descris drept „păcat“ este, de fapt, o eroare bazată pe ignoranţă. Civilizaţia evoluează de la conştienţa primitivă către una din ce în ce mai dezvoltată, ca, în cele din urmă, să ajungă la înţelegere.

Continente întregi trăiesc încă în mizerie, sărăcie şi distrugere haotică. Această lume ar putea fi descrisă ca un purgatoriu deoarece include întregul spectru de posibilităţi, de la josnicia extremă până la sfinţenie. Modelele sunt identificabile în inconştientul colectiv, unde psihanalistul elevţian Carl Jung a indicat că se găsesc arhetipurile.

Să spunem că, din neatenţie, cineva scapă un chibrit aprins în hambarul cu fân, iar hambarul arde. Incendierea hambarului nu reprezintă o pedeapsă pentru scăparea din neatenţie a chibritului; pur şi simplu, este vorba de faptul că acest chibrit a pus în  mişcare o condiţie ce a determinat, la rândul ei, un lanţ de evenimente. Dacă cineva ar fi dorit să dea foc hambarului, atunci efectul ar fi putut fi considerat o recompensă. Dacă acest lucru nu a fost dorit, atunci efectul poate fi considerat o pierdere. În realitate, nu este nici una nici alta.

Spiritul evoluează de-a lungul unor perioade mari de timp, cu reîncarnări periodice în cadrul atelierului spiritual al Pământului, menite creşterii şi reparaţiilor. În momentul în care toate reparaţiile au fost terminate, viaţa pământească îşi pierde valoarea şi atracţia, iar renaşterea în domeniul uman încetează.

Fragment din volumul

Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins  

Featured Image by Alexas_Fotos from Pixabay