Secolul 20 a fost martorul unui eveniment cardinal al istoriei, eveniment la care ne-am referit deja, dar la care vom mai face trimitere. E vorba de înfrângerea Imperiului Colonial Britanic (cea mai mare putere a lumii pe atunci, ce controla 2/3 din suprafaţa globului) prin puterea unui singur om, Mahatma Gandhi, un “colorat” de numai 40 de kilograme.
Gandhi nu a îngenuncheat numai Imperiul Britanic, ci a sfâşiat efectiv cortina unei drame ce dura de secole – colonialismul. A făcut acestea pur şi simplu enunţând şi apărând un principiu: cel referitor la demnitatea intrinsecă a omului şi la dreptul acestuia la libertate, suveranitate şi autodeterminare. În viziunea lui Gandhi, punctul esenţial al acestui principiu rezida în faptul că aceste drepturi îi revin omului în virtutea naturii divine a creaţiei sale. Gandhi credea că drepturile omului nu sunt garantate de vreo putere pământească, ci sunt inerente în natura omului însuşi pentru că sunt cuprinse intim în creaţia sa.
Violenţa înseamnă forţă; deoarece Gandhi era aliniat la putere şi nu la forţă, el a interzis orice folosire a violenţei în cauza sa. Şi, pentru că dădea glas unor principii universale (calibrate la nivelul 700), el a putut uni voinţa poporului. Atunci când voinţa oamenilor este atât de unită cu principiul universal, fiind aliniată totodată la acesta, ea este inexpugnabilă. Colonialismul (calibrat la 175) se bazează pe interesele ţării dominante. Gandhi a demonstrat întregii lumi diferenţa existentă între puterea altruismului şi abandonului de sine, respectiv forţa egoismului şi a dezinteresului faţă de ceilalţi.
O caracteristică distinctivă a prezenţei forţei în politică e imposibilitatea de a tolera puncte de vedere diferite de cel oficial.
Forţa e seducătoare pentru că emană o anumită strălucire, indiferent că această strălucire se manifestă în forma falsului patriotism, prestigiului sau dominaţiei. Pe de altă parte, adevărata putere e foarte adesea destul de lipsită de strălucire.
Cei slabi sunt atraşi de strălucirea forţei până în punctul în care chiar pot muri pentru ea. Cum altfel ar putea exista ceva atât de atroce ca războiul? Adesea, forţa ia temporar prim-planul, cei slabi fiind atraşi de oamenii ce par a-şi fi depăşit slăbiciunea. Cum ar fi posibilă altminteri dictatura?
Aroganţa este o caracteristică a forţei; puterea este caracterizată de umilinţă. Forţa e plină de sine; ea deţine răspunsul tuturor întrebărilor. Puterea este modestă.
din Capitolul X – Puterea în Politică
Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman– David R. Hawkins, M.D., Ph.D.