Anotimpurile cuvintelor #precomanda

De data aceasta nu am mai trimis volumul nimănui, nici pentru cronică, introducere sau prefaţă, nici măcar pentru opinii. Nu m-am gândit cât de greu îmi va fi să scriu o prezentare pentru site-ul editurii. Cum să fii un editor obiectiv când totul este atât de personal? Chiar mi-a fost greu, mai greu decât selecţia şi ordonarea poemelor, ba chiar şi mai greu decât tehnoredactarea lui. Cum să prezinţi o carte evitând să impui propria-ţi părere, felul în care vezi tu întregul unei cărţi? Nu că am putea evita complet influenţarea altora prin propriile noastre păreri, dar măcar să găsim acel loc al echidistanţei. În fine, atât am reuşit.

Poate vor exista comentarii, critici, analize… aaaa, apropos, dacă doriţi să scrieţi recenzii în site-ul editurii, trebuie să vă creaţi un cont! Altfel nu se poate.

Şi dacă mi-am dorit să apară pe 2 Aprilie, n-a fost să fie aşa. A fost cum a vrut Universul, nu cum am vrut eu😊. Ar trebui să primesc primele exemplare mâine. Cu toate acestea, îmi iau angajamentul (riscant, foarte riscant!) să expediez precomenzile înregistrate începând cu data de 22 Aprilie.

Îmi iau aceste zile de siguranţă, că aşa este mai bine după cum constatăm, e mai bine să fim mai precauţi. Viteza cu care sar toate din malurile lor, din tiparele cu care ne-am obişnuit, tinde către un nivel cuantic.

Să ne obişnuim cu neobişnuitul nu e uşor, dar suntem croiţi să ne adaptăm continuu. Corpul uman sigur face asta. Cu mintea/gândirea merge mai greu. Să renunţăm la aşteptări, la dorinţe, la orice “adevăr personal” este şi mai greu. Dar timpurile cam aşa ne cer. Poate chiar şi cuvintele.

Preţul redus pentru prieteni, adică 29.40 lei va fi afişat doar în coşul de cumpărături. Click pe coşul portocaliu, apoi sus, la “Vezi coşul” şi apare preţul. Aceasta este reducerea maximă pe care o pot acorda. Prin urmare, dacă aş vrea să dau acest volum şi altor librării, va trebui să-i măresc preţul oficial de la 42 lei, cât este acum, la… încă nu am calculat cu câţi lei ar trebui mărit. Mai întâi să fie cerut! 😊))

Vă mulţumesc pentru citire şi închei această scurtă scrisoare dorindu-vă să vă bucuraţi cu adevărat de fiecare zi din tot şi cu tot sufletul în această primăvară! 

Cu recunoştinţă,

Daniela Marin

p.s. Aici link-ul către volumul Anotimpurile cuvintelor

Lasă un răspuns