21 Martie 2024

În planurile de la începutul anului nu exista acest volum. A venit în fugă, într-o incredibilă fugă, aducând cu el tot felul de lecţii noi de învăţat. O fi având vreun rost de s-a impus cu atâta putere.

Ieri am reuşit să trimit materialul tehnoredactat la tipografie. Azi aştept răspunsul unei munci noi pentru mine – tehnoredactarea. Sper că va fi tipăribil.

Îl anunţ de azi, şi pentru că mi-am amintit că este Ziua Internaţională a Poeziei, dar şi pentru că a început un nou anotimp. Anotimpurile cuvintelor, acesta este titlul noului volum în care am adunat poeme, poezii şi chiar poezioare. Aşa le percep eu, autorul şi editorul.

Dincolo de ineditele lecţii, cel mai greu mi-a fost să-mi fiu propriul editor. Dar, aşa cum scriam în Scurtă scrisoare pentru cititorul grăbit, <<Într-o fugă am adunat fragmentele acestea de viaţă şi într-o fugă mă grăbesc să le las să fie în lume acum, la început de Aprilie. Cu ani în urmă, i-am promis unui om că îi voi împărtăşi tot ceea ce voi scrie. Omul acela era născut în 2 Aprilie. Sufletul lui era născut dintr-o iubire atemporală. Omul nu mai există de mult, de când s-a construit Cimitirul Eroilor pe locul părculeţului unde mă dădeam în învârtitoare, în locul unde am auzit pentru prima oară cuvintele “te iubesc”.>>

Piatra cuvintelor

Din piatră sculptate

cuvintele luminează cerul cel vârstnic

mereu apăsat de umbrele viselor

de care nimeni

chiar nimeni nu scapă.

În piatră ascunsă lumina

pulsează în inima unui poet

sub luna plină de dorul de soarele

care

s-a îndrăgostit de pământ ori de oameni

şi nici nu se teme de furia lunii geloase

ce pune-n mişcare armate de valuri

pământul să învelească

oglindă să-i fie doar ea soarelui noaptea.

Poemul se naşte din piatra uitată

acum sfărâmată de mare

în tempoul nehotărât al valurilor

care

se murmură-n noaptea de stele lucind.

Cernute

ascunse pe sub cochiliile goale

amintind trupuri de carne ce timpului nu au supravieţuit

cuvintele de nisip se înalţă

prin tălpile goale ale poetului cotropit.

Cuvintele urcă

tot urcă

spre lună vrând să ajungă

s-o mângâie blând.

Minerale

cristale cu margini zimţate

în aerul urcuşului roase

ale cuvintelor coase topite

cad pe pământ.

Lumina din piatră le-mpinge departe

departe de lună, de soare

departe de lumea ne-bună

atât de departe că nu-i nicio minte să le audă.

Pierdut

sau trezit

poetul se miră.

Cuvintele nu-s.

E doar o lumină.

Vă mulţumesc pentru citire şi pentru orice aprecieri (pozitive sau negative) aveţi a-mi transmite. Am fost atât de bucuroasă să ascult aprecierile unei doamne care a lucrat o viaţă în domeniul tipografiei, o doamnă care a cumpărat Colecţia David R. Hawkins şi care a simţit că trebuie să mă sune, să-mi spună cât de mult apreciază felul în care au fost tehnoredactate şi tipărite aceste cărţi. Pentru tehnoredactare îi mulţumesc Monicăi Hodor, căci ea mi-a fost tehnoredactor pentru toate cărţile publicate. Am cunoscut-o chiar de dinainte de a crea această editură, cred că în 1999 când am publicat primul meu volum de poezie (ea). Ne-a prezentat un prieten comun şi de-atunci am lucrat împreună toate volumele.

Deoarece extrem de rar mi se întâmplă să aud asemenea aprecieri, nu voi uita cuvintele doamnei M.L. căreia îi mulţumesc încă o dată.   

Am colaborat cu mai multe tipografii, dar de ceva ani am rămas într-o colaborare foarte bună cu Ask4signs din Braşov, căreia îi mulţumesc des şi o fac şi acum.

Procesul naşterii de la idee/inspiraţie, cuvinte, formă până la cartea tipărită este lung şi uneori dificil, la fel cum primăvara săpăm pământul întărit de iarnă, plantăm seminţele şi-apoi aşteptăm să le vedem înflorirea. Fructul va fi gustat de cititor. Aprecierea lui ne dă puterea să continuăm.

Prea lungă, această mărturisire de autor şi editor, trebuie, totuşi, să se încheie.

Cu recunoştinţă,

Daniela Marin