În palma ta
tu eşti vasul de aur
de la capătul curcubeului
între noi marea…
o femeie răsare din valuri
un leu de mare o îmbrăţişează…
şoapte de dor
în palma ta
inima mea
mai cântă şi acum
de(spre) dragoste…
Mama mi-a zis clar: „Păstrează-ţi inima deschisă larg. Nu ştii niciodată ce te-aşteaptă când îţi dai voie să iubeşti, să fii tu, Katerina. Asta e cel mai important!”
Din Caietul Antoniei – Antonia Isdrailă
Mama mi-a spus cândva că timpul se joacă cu mine. Că aşteaptă să îl găsesc în locul unde s-a ascuns atât de multă vreme. I-am spus că nu-l pot căuta acum. E atât de şiret şi se strecoară atât de bine printre degetele mele, încât îmi e greu să îl preţuiesc. Am încercat să îl prind din urmă, însă aleargă mult mai rapid decât picioarele mele de muritoare. Mă gândesc că şi el o să moară într-o zi, alături de mine. Aşa că ar trebui să mă grăbesc ca să îl pot privi în faţă. Numai că totul din jurul meu îmi pune piedică, în speranţa că o să trăiesc prezentul.
Sunt prea orbită de fuga către viitor ca să mă uit în spate atunci când mă ridic după o căzătură. Aşa că nu observ că am trecut de mult de linia de sosire.
Îmi continui drumul împleticit până ce obosesc. Atunci sunt înăbuşită de trecut şi încep să îmi plâng nemulţumirile.
Cât de uşor ar fi fost să mă opresc şi să stau faţă în faţă cu prezentul. Să îl privesc în ochi şi să îi mulţumesc pentru a sa existenţă.
Măcar acum, pot să îmi mut privirea spre el.
Din Caietul Teodorei – Teodora Isdrailă
Vă cer iertare dacă v-am lăsat cu impresia că sunt mai cuminte, mai învaţată, mai înţeleaptă sau mai… altfel.
Nu sunt.
Din contră.
Sunt fiică, soră şi mamă.
Sunt nevastă şi colegă.
Sunt vecină, prietenă sau duşman, sunt necunoscutul pe care nu-l vezi sau cel pe care-l înjuri.
Sunt prof.-ul de mate’ şi femeia de servici, sunt decanul facultăţii şi hoţul de biciclete.
Sunt florăreasa, gunoierul, patronul, cămătarul şi preotul.
Sunt cofăriţa din piaţă şi ministrul de externe, sunt sportivul de performanţă, educatoarea şi violatorul fiicei tale.
Sunt câinele şi vrabia, floarea de tei şi scuipatul tău pe caldarâm.
Sunt ploaia şi steaua, şi cerul, şi ceaţa.
Sunt lacrima şi emoția ce-a izvorât-o, sunt durerea şi greaţa, şi zborul.
Sunt rana deschisă, ciuperca şi floarea, sunt vântul şi norul, vulcanul şi mângâierea bunicii.
Sunt iubirea şi ura, candoarea copilului şi furia nestăvilită.
Sunt totul şi nimic din toate acestea. Nimic nu mă defineşte, nimic numi limitează fiinţa.
Doar un gând: Eu.
Din Caietul Dariei – Daria Gănescu
Mama e cea mai sfântă fiinţă de pe lume, pentru oricine, fie că este pasăre, fie că este motan, fie că este pui de om. Şi nici o dragoste nu e mai mare pe pământul acesta ca dragostea de mamă. Nimeni n-o poate cumpăra, nimeni n-o poate împrumuta. Cip-cirip, vă las acum, zbor să-mi aerisesc cuibul! Iar voi, mai bine v-aţi gândi ce le-aţi putea dărui mamelor voastre de Crăciun, căci iată, se apropie cu paşi repezi. Mai aveţi doar două zile să le faceţi o surpriză plăcută.
Din Cel mai frumos dar – Zully Mustafa
La mulţi ani tuturor femeilor!
P.S.
Şi două crâmpeie din Caietul Danielei:
“Cândva am văzut o floare-mamă care năştea prin vârful fiecăreia dintre petalele sale câte o lacrimă, un suflet. Când se desprindea de mamă, lacrima cânta un sunet. Sau poate-l plângea. Era sunetul ei. Fiecare lacrimă are sunetul său, amprenta sonoră a fiecărui suflet. Ce ziceţi, e un basm frumos?”
“Neiertarea ne ţine în exil. Departe de „Mama“ noastră, Iubirea-Lumina-Puterea-Dumnezeu.”
Caietul Danielei – Daniela Marin