Vindecarea prin iubire #oricepoatefivindecat

Poate că am perceput cauzele tulburărilor de percepție aşa: ”Nu am fost iubit pentru că nu merit să fiu iubit” sau “Este pentru că am făcut ceva greșit” sau ”Nu sunt suficient de bun”, etc. Vom trăi apoi o viață care confirmă validitatea acestor percepții greșite, până când ne vom schimba aceste idei.

Pentru a ne corecta aceste probleme putem să adăugăm ingredientul lipsă în scena originală și astfel s-o facem să fie com­pletă. Putem să adăugăm percepția că am fost iubiți. O putem face fie prin rejucarea scenei din acest punct de vedere (“Cum s-o fi simțit tatăl tău, care te iubea, atunci când a trebuit să te părăsească?” “Cred că s-a simțit teribil de rău.”) fie, prin tri­miterea unui “radar al iubirii” pentru a vedea ce se va întoarce.

Când scena este rejucată, prin adăugarea percepției că am fost iubiți cu adevărat, ceva care înainte era dur se topește, ceva este simțit ca fiind mai moale și ne permitem să primim înăuntrul nostru iubirea pe care ne-am negat-o atât de mult timp. Atunci pot fi eliberate simptomele care s-au format datorită acestei per­cepții greșite.

Atunci când avem dificultăți în a crea în noi percepția că sun­tem iubiți, “radarul iubirii” ne poate ajuta, deoarece el ne arată că iubirea este într-adevăr acolo. Pentru a-l folosi, ne vom imagina că ne aflăm în propriul nostru balon și că trimitem iubire unei alte persoane care se află în propriul ei balon și observăm apoi ce se întâmplă atunci când iubirea pe care am trimis-o ajunge la cealaltă persoană. Aceasta poate accepta în tăcere iubirea sau poate avea dificultăți în a-i permite intrarea, sau poate fi fericită s-o primească și poate, după ce a acceptat-o, să opteze să ne-o returneze.

Atunci când trimitem iubirea, putem simți și când ne este acceptată iubirea, și când ne este returnată. Putem s-o vedem. Atunci vom ști că iubirea este aici, și vom ști pe baza propriei noastre experiențe. Chiar dacă este o experiență subiectivă, vom fi capabili s-o validăm atunci când vom comunica cu cealaltă persoană în plan fizic. Dacă pentru cineva este prea dificil să-și creeze singur percepția cu privire la prezența iubirii, atunci prim­irea unei vindecări poate fi de folos.

Fragment din cap.25, Vindecarea prin iubire din volumul Orice poate fi vindecat de Martin Brofman

Lasă un răspuns