Fragment din Cap.4, Sufletul dislocat

Cu toate că nu există nici un sine ascuns, ameninţător, în interiorul formei noastre umane, unele suflete nu sunt asimilate în întregime. Oamenii care nu sunt în armonie cu trupurile lor se simt detaşaţi de ei înşişi în viaţă. Această stare nu scuză sufletele de la a face tot posibilul pentru a împiedica amestecul răului pe Pământ. Vedem acest lucru în conştiinţa umană. Este important să facem distincţie între ceea ce exercită o forţă negativă asupra minţii noastre şi ceea ce nu. Când auzim o voce interioară care ne-ar putea sugera să ne distrugem pe noi sau pe altcineva, nu este o entitate spirituală demonică, o prezenţă străină şi nici un ghid renegat răuvoitor. Forţele negative emană din noi înşine.

Impulsurile distructive ale dezordinii emoţionale, dacă sunt lăsate netratate, ne inhibă dezvoltarea sufletului. Aceia dintre noi care am trăit experienţa traumelor personale nerezolvate în viaţă, purtăm seminţele propriei distrugeri. Acest chin ne afectează sufletul într-un aşa mod, încât ni se pare că nu suntem întregi. De exemplu, pofta excesivă şi comportamentul dependent, care reprezintă creşterea exagerată a durerii personale, inhibă exprimarea unui suflet sănătos şi poate chiar să ţină un suflet în sclavie faţă de trupul gazdă.

Extinderea violenţei din prezent înseamnă, oare, că avem mai multe suflete care „nu merg bine“ acum decât în trecut?

Chiar şi numai suprapopularea şi cultivarea drogurilor care ne afectează mintea ar trebui să vină în sprijinul acestei afirmaţii. Partea pozitivă este că pe Pământ, pe plan internaţional, nivelul de conştientizare a suferinţei umane pare să crească.

Mi s-a spus că în fiecare epocă de istorie sângeroasă a Pământului a existat întotdeauna un număr semnificativ de suflete incapabile să reziste şi să se opună cu succes cruzimii umane. Anumite suflete, ale căror gazde au o predispoziţie genetică pentru o chimie anormală a creierului, sunt în special expuse riscului într-un mediu violent. Putem vedea cum copiii pot fi atât de afectaţi de violenţa fizică şi emoţională în cadrul familiei, încât, adulţi fiind, ei comit acte premeditate de atrocitate fără sentimente de remuşcare. Deoarece sufletele nu au fost create perfecte, natura lor poate fi contaminată în timpul dezvoltării unei astfel de forme de viaţă.

Subiecţii mei îmi spun că nici un suflet nu este rău din naştere, cu toate că poate să capete această etichetă în viaţa omenească. Răul patologic la fiinţele umane este caracterizat de sentimente de neputinţă personală şi de slăbiciune care este stimulată de victimele neajutorate. Cu toate că sufletele care sunt implicate în acte cu adevărat rele ar trebui, în general, să fie considerate la un nivel inferior de dezvoltare, imaturitatea sufletului nu atrage automat comportamentul răuvoitor de la o personalitate umană afectată. Evoluţia sufletelor presupune tranziţia de la imperfecţiune la perfecţiune, bazată pe depăşirea multor sarcini dificile ale trupului în timpul vieţilor menite acestor sarcini.

Sufletele ar mai putea avea o tendinţă către alegerea mediilor în care ele nu lucrează bine în mod constant sau în care sunt subminate. Astfel, sufletele pot avea identitatea afectată de alegerile proaste din viaţă. Cu toate acestea, toate sufletele dau socoteală pentru conduita lor în trupurile pe care le ocupă.

Vom vedea, în capitolul următor, cum sufletele îşi trec în revistă viaţa lor anterioară împreună cu ghizii, înainte de a se alătura prietenilor lor. Dar ce se întâmplă cu sufletele care, prin intermediul trupurilor lor, au cauzat suferinţă extremă altora? Dacă un suflet nu este capabil să amelioreze cele mai violente porniri umane în corpul său gazdă, cum poate fi tras la răspundere în viaţa de apoi? Acest lucru naşte problema trimiterii în rai sau în iad pentru faptele bune sau rele, deoarece răspunderea este de multă vreme o parte din tradiţiile noastre religioase.

Călătoria sufletelor – studii de caz asupra vieţii dintre vieţi, Michael Newton, Ph.D.