Fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare, David. R. Hawkins

… odată cu conştientizarea evoluţionistă a existenţei, apare şi un “eu” care se separă de clasa animală. Astfel, frica apare concomitent cu opţiunea şi conştientizarea consecinţelor. Ea se propagă în individ prin rezistenţă şi se retrage odată cu acceptarea, care poate fi facilitată prin restructurarea fricii, în aşa fel încât aceasta să fie percepută ca un beneficiu.

La o analiză mai atentă, observăm că în afara conţinutului ei, ne este teamă de frica însăşi pentru că reprezintă o reacţie fiziologică, emoţională şi experienţială neplăcută. Acest lucru stă la baza celebrului citat al preşedintelui Roosevelt “Nu avem de ce să ne fie frică decât de frica însăşi”. De aceea, în tratarea sentimentului de frică, concomitenţa fizică trebuie acceptată prin non-rezistenţă. În acest fel, senzaţiile însele încetează (senzaţii de greaţă în stomac, tremur muscular, transpiraţie, puls accelerat, etc.), iar frica poate fi redusă doar la aspectul ei fizic.

Din punct de vedere clinic, sentimentul de frică poate fi depăşit destul de uşor în starea de hipnoză. O metodă terapeutică este ca persoana care suferă de frică să înveţe auto-hipnoza, o tehnică relativ simplă ce poate fi însuşită cu uşurinţă în cadrul unei singure şedinţe. Auto-hipnoza mai este şi un instrument de reamintire şi regresie în viaţa anterioară. Scepticismul se menţine până când respectiva experienţă din viaţa trecută începe să se deruleze, permiţând elementelor principale să iasă la iveală şi, astfel, să aducă multă alinare. Frica poate fi convertită în previziuni şi calcule raţionale, care pot genera o prezervare a vieţii fără niciun apel la emoţiile asociate sentimentului de frică. Căci poate apărea o dependenţă faţă de emoţiile pe care le generează frica şi melodrama imaginară asociată.

Cercetarea conştiinţei a dezvăluit că programarea precisă a morţii fizice este stabilită chiar în momentul naşterii – şi anume, nu “cum” vom muri, ci “când”. (Aserţiune calibrată ca adevărată).

Este util să ne dăm seama că individul este linear şi, în consecinţă, limitat, în vreme ce Sinele este non-linear şi nelimitat. La fel de util e să înţelegem că moartea reală propriu-zisă nu este posibilă, pentru că viaţa poate fi doar mutată dintr-o dimensiune în alta, dar nu poate să dispară cu desăvârşire. Doar receptaculul vieţii este linear, nu şi sursa acesteia, pentru că viaţa şi Sursa ei sunt non-lineare şi prin urmare nu depind de timp şi dimensiune.