Pe Vasile era interesant să-l vezi înainte de spectacol, când își acorda chi­tara. L-am surprins o dată în fața unui pian. Ciupea câte o coardă de la chitară, după care începea să caute sunetul la pian, apăsând în pros­tie pe clapele pianului, până i se părea, i se părea lui că nota de la pian corespundea cu cea ciupită la chitară. Atât. Oricum nu mai urma nimic după asta, nici o rotire de cheie, nimic.

— Ce faci, Vasile? zic eu.

— Îmi acordez chitara…

— Păi cum dracu’ o acordezi? Mie mi s-a părut că vrei să acordezi pianul după chitară.

— Nuuu!!!

— No fain, spor la treabă!

Apa caldă

Am plecat năucit. M-am dus direct la bufet și i-am povestit și lui Gyuri Pascu. Stăteam cu Gyuri în aceeași cameră, eram colegi de tur­neu și derulam povești non-stop. Am râs de ne-am prăpădit mult timp împreună. Țin minte că eram odată la Roman, la hotel, și am urcat în cameră, mai aveam puțin timp până la spectacol, tot cu Serbările. Ce să facem, ce să facem? N-aveam timp destul pentru un somn, televizor era în cameră, dar nu era program, doar seara de la 8 la 10. Apa nu curgea neam, nici rece nici caldă, nu puteai să folosești nici wc-ul măcar. Dar le știam pe astea… Mai primeam totuși apă caldă, așa cu intervenții pe la partid. Și acum așteptam apa caldă promisă, care nu mai venea. Ne-am adus aminte că recepționera era drăguță, că… Ia Gyuri telefonul, for­mează numărul de la recepție și ține receptorul în așa fel încât să auzim amândoi ce zice domnișoara de acolo și să fim și noi amândoi, auziți. Ne-am apucat să vorbim ardelenește, ca pe la noi, prin jurul Sibiului.

— Alo, recepția, bună ziua, cu ce pot să vă ajut? zice un glas tânăr şi cu un ton simpatic.

— No, doamnă, apăi cum îi dăm drumuʹ la apa aia doamnă, că nu mere… îi strîcatuʹ rubinetuʹ ori ce fras are?

— Nu, domnule, dar nu este program de apă la or…

— No, şʹapă cânʹ îi program de apă doamnă, că noi treʹ să facem baie musai acuma, no?

— Nu depinde de mine, nu eu am făcut programul acesta de…

— Apăi nici apă rece nu-i mă?

— Nici apă rece nu cură doamnă, auzʹ ce zîce omuʹ ăsta?

— Domnule, dar v-am spus că nu-i treaba mea, nu eu opresc sau pornesc apa, zice domnişoara deja iritată uşor.

Dialogoul a durat în stilul ăsta cam 5 minute.

La un moment dat am auzit cum începe apa să curgă, se auzea toa­leta umplându-se. Fug la baie și… clar, ăia de la UTC porniseră apa. Gyuri încă vorbea cu recepționera. Îi zic: „Gata, mă, vine apa“.

— No uiʹ doamnă că vine apa, no… ai văst? Că ai zâs că nu-i apă, no.

— Păi dom’…

— No, ai văst domnă că o vint apă caldă no… apăi merem să facem o baie doamnă… ai văst că o vint și apa caldă?

Închidem telefonul, facem baie, ne pregătim de spectacol și cobo­râm în hol. Trecem pe la domnișoara de la recepție, ea neștiind că noi am agasat-o cu apa caldă, îi lăsăm cheia, schimbăm cu ea două vorbe, bineînțeles cu un accent perfect de pe Dâmbovița și ne îndreptăm spre ieșire, când… Gyuri nu se poate abține și îi reamintește domnișoarei „conversația“ de la telefon:

— No, ai văst domnă că o vint apa caldă no…

După o secundă de uimire, se pune și domnișoara pe râs și dă-i și dă-i… Ne-am întors la recepție și am mai conversat și am mai glumit cu ea 5 minute, noroc că a avut simțul umorului, după care am plecat la concert.

Am făcut multe năzbâtii împreună cu Gyuri… Ne-am înțeles foarte bine. Am fost împreună și la cântat și la beut sau mâncat și pe la fete.

Nopțile se lăsau cu chefuri peste chefuri, cu viței tăiați, oi la proțap, butoaie cu vin. Nu a existat vreo localitate în care să nu fie petrecere sau în care să nu ne simțim bine. Ai dracuʹ „comuniști“!… Ne înțele­geam bine cu ăștia tineri de la UTC. Erau dinamici, plini de viață, orga­nizau foarte bine treburile și erau dornici de petrecere. Erau de fapt, ca noi, erau tineri și neliniștiți, bancuri în prostie cu „tovarășii“ și povești despre Occident. Chiar dacă erau unii „infiltrați“ pe acolo, se dădeau pe brazdă și ei.

Fragment din cartea “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei” de Adrian Ordean, Capitolul IX: Roşu şi Negru