În momentul în care sufletele se îndreaptă spre locul numit „acasă“, trăsătura lor „pământească“ deja s-a schimbat. Ele nu mai pot fi numite umane în sensul pe care-l atribuim unei fiinţe omeneşti cu laturile ei, emoţională, temperamentală şi fizică. De exemplu, sufletul nu îşi deplânge moartea corpului fizic în felul în care o fac cei apropiaţi lui. Sufletul e cel care ne face umani pe Pământ, însă, fără corpul nostru, nu am mai fi ceea ce suntem, Homo Sapiens. Sufletul are o măreţie care nu poate fi redată în cuvinte, aflându-se dincolo de orice descriere. Tind să cred că sufletele sunt forme inteligente de energie luminoasă subtilă. După moarte, sufletele simt imediat schimbarea, pentru că nu mai sunt împovărate de un trup-gazdă temporar, cu creier şi sistem nervos central. Unele suflete au nevoie de o perioadă mai îndelungată de acomodare decât altele.
Energia sufletului este capabilă să se dividă în părţi egale, asemeni unei holograme. Energia sufletului poate avea vieţi paralele în alte corpuri, cu toate că acest lucru este mult mai rar decât ne-am putea aştepta. Totuşi, datorită naturii duale a tuturor sufletelor, o parte din energia noastră subtilă rămâne întotdeauna, ca o constantă, în lumea spiritelor. Astfel, se poate să îţi vezi mama, la întoarcerea ei dintr-una din vieţile de pe Pământ, chiar dacă ea, probabil, a murit cu treizeci de ani în urmă şi sufletul său s-a reîncarnat.
Perioada de orientare petrecută alături de călăuzele noastre, care se desfăşoară chiar înainte de a ne alătura grupului matcă, variază de la suflet la suflet atât în funcţie de diferitele vieţi trăite de acesta, cât şi de diferitele vieţi ale aceluiaşi suflet. Aceasta este o perioadă de linişte şi acalmie şi oferă oportunitatea de a scăpa de orice frustrări legate de viaţa pe care tocmai am încheiat-o. Perioada de orientare are intenţia de a fi o sesiune uşoară de informare şi de testare făcută cu grijă de ghizii-profesor, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de ceea ce am realizat sau nu din contractul vieţii noastre.
Problemele karmice speciale sunt la rândul lor revăzute, cu toate că vor fi discutate detaliat mai târziu în cadrul grupului matcă al sufletului nostru. Energia cu care unele dintre suflete se întorc nu va fi trimisă imediat în grupul lor. Este vorba de acele suflete care au fost contaminate de trupurile lor fizice şi s-au implicat în acţiuni malefice. Însă trebuie făcută distincţia între a face un rău fără intenţia de a răni pe cineva şi răul săvârşit intenţionat. Răul făcut altora este evaluat cu grijă, pe diferite grade, de la înşelătorie la rea-voinţă.
Acele suflete care au fost asociate cu răul sunt duse în centre speciale pe care unii clienţi le numesc „unităţi intensive de ajutor“. În acel loc, mi s-a spus, energia lor este remodelată pentru a fi reîntregită. Aceste suflete pot fi retrimise pe Pământ în scurt timp, în funcţie de natura trangresiunilor lor. În acest fel, aceste suflete vor avea posibilitatea de a alege să servească drept victime ale unor alte acţiuni rele în viaţa viitoare. Cu toate acestea, dacă manifestările lor au fost crude şi s-au repetat de-a lungul unui număr de vieţi, înseamnă că avem de-a face cu un mod de comportament reprobabil. Sufletele de acest fel pot petrece o lungă perioadă – chiar mai mult de o mie de ani pământeni – într-o experienţă spirituală solitară. Un principiu de bază al lumii spiritelor este că săvârşirea unui rău, intenţionat sau nu, va necesita să fie redresat într-un fel sau altul într-o viaţă viitoare. Acest fapt nu este considerat ca o pedeapsă, nici măcar ca o penitenţă, ci ca o posibilitate de creştere karmică. Nu există iad pentru suflete, exceptând, poate, viaţa pământească.
Fragment din Destinul Sufletelor de Michael Newton, Ph.D.