Un principiu de bază în recuperare este înţelegerea faptului că suntem subiectul acelor lucruri pe care le păstrăm în mintea noastră, şi care, totuşi, pot fi inconştiente (în afara conştienţei,cunoaşterii noastre).

Mintea este atât de puternică încât ceea ce crede ea tinde să se manifeste.

Corpul este efectul a ceea ce este reţinut-păstrat-conţinut în minte. Dacă vrem să ştim ce avem în mintea noastră, tot ceea ce trebuie să facem este să privim la ce se întâmplă în corpul nostru şi să-i observăm comportamentul, ceea ce ne va spune ce credem, ce gândim noi. Dacă ne uităm în memoria noastră, de multe ori nu ne vom putea aminti că am avut un asemenea sistem de gândire şi credinţe sau că am crezut că acel lucru se referă la noi. Faptul că este în viaţa noastră ne spune că trebuie să fi existat acolo undeva în inconştientul nostru sau în cel colectiv.

din Vindecare şi recuperare – David R. Hawkins

Mintea, cu gândurile ei, este stimulată de sentimente. Fiecare sentiment constituie efectul cumulat al multor mii de gânduri. Pentru că, pe tot parcursul vieţii, cei mai mulţi oameni îşi reprimă, suprimă şi fac tot posibilul să scape de sentimentele lor, energia reprimată se acumulează şi încearcă să se exprime prin tulburări psihosomatice, afecţiuni ale corpului, suferinţe emoţionale şi comportament deviant în relaţiile interpersonale. Sentimentele acumulate blochează dezvoltarea spirituală şi a conştienţei, precum şi succesul în numeroase aspecte ale vieţii.

Mintea raţională preferă să păstreze adevărata cauză a emoţiei în afara conştienţei şi, în acest scop, se foloseşte de mecanismul proiecţiei. Învinovăţeşte evenimentele exterioare sau alte persoane de „provocarea“ unui anumit sentiment, iar pe sine se vede ca pe victima nevinovată şi neajutorată a cauzelor exterioare. „Ei m-au înfuriat.“ „El m-a supărat.“ „Asta m-a speriat.“ „Evenimentele care se petrec în lume sunt cauza anxietăţii mele.“ De fapt, lucrurile stau exact pe dos. Sentimentele suprimate şi reprimate caută o supapă de ieşire şi folosesc evenimentele exterioare ca declanşatori sau scuze pentru a se manifesta. Suntem ca nişte vase sub presiune pregătite să scoată aburi atunci când se iveşte ocazia. Declanşatorii noştri sunt armaţi şi pregătiţi să intre în acţiune. În psihiatrie, acest mecanism poartă denumirea de deplasare. Pentru că suntem deja furioşi, evenimentele exterioare ne înfurie. Dacă, printr-o renunţare constantă, am reuşit să ne eliberăm de frica înăbuşită în noi, atunci este foarte greu, dacă nu imposibil, ca cineva, oricine, sau o situaţie oarecare, să reuşească să ne mai înfurie. Acelaşi lucru este valabil pentru toate celelalte sentimente negative, din momentul în care s-a renunţat la acestea.

Pe măsură ce ne familiarizăm cu procesul renunţării, vom observa că toate sentimentele negative sunt asociate cu frica noastră primară legată de supravieţuire şi că sentimentele sunt, de fapt, programe de supravieţuire pe care mintea le consideră necesare. Tehnica de renunţare demontează, treptat, aceste programe.

din Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins

Î: Ce efect are gândirea asupra percepţiei?

R: De obicei, gândirea îmbracă forma limbajului. Limbajul este bazat pe etichetarea celor rezultate din separarea şi fragmentarea anterioară a întregului. Gândirea şi artefactele minţii sunt un dialog şi o expresie a dualităţii. Putem întreba cine sau ce anume gândeşte – şi în folosul cui. Cine anume e vorbitorul şi cine ascultătorul?

Î: Care este diferenţa între eu şi minte?

R: În realitate, sunt unul şi acelaşi lucru. Cu toate acestea, termenul ,,eu“ este folosit în general pentru a descrie anumite aspecte ale minţii, dar poate fi definit într-un context mai general drept sursa şi procesul gândirii.

Î: Ce relaţie există între minte şi meditaţie?

R: Scopul meditaţiei este să depăşească mintea, artefactele şi percepţiile limitate ale acesteia, depăşind prin aceasta dualitatea şi devenind tot mai conştientă de întreg.

Gândirea porneşte de la o lipsă; scopul său este acumularea. În totalitate, nu lipseşte nimic. Totul este complet, total şi întreg. Nu există nimic la care să te gândeşti şi nici măcar un motiv pentru care s-o faci. Nu se ridică nici o întrebare, iar răspunsurile nu sunt nici de trebuinţă, nici căutate. Totalitatea este completă, satisfăcătoare, fără vreo incompletitudine.

din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

David R. Hawkins

Eul/mintea reprezintă un set de modele comportamentale învăţate, al căror scop final rezidă în depăşirea programării şi funcţionării acestora în virtutea puterii Radianţei Sinelui, care recontextualizează viaţa în mod pozitiv. Prezenţa Sinelui este experimentată drept compasiune pentru întreaga viaţă, în toate formele ei de expresie, incluzând evoluţia ei ca sine personal. Prin urmare, iertarea înlocuieşte condamnarea, semn că a venit momentul unei introspecţii mai profunde.

Eul are o multitudine de ataşamente faţă de credinţe, sloganuri, obiecte, oameni, titluri, bani, convenienţe, divertisment, mobilier, mărturii sentimentale şi amintiri ale tuturor celor de mai sus. Eul/mintea preţuieşte lucrurile temporare şi trecătoare deoarece acestea sunt apreciate ca fiind “speciale” şi, prin urmare, sunt văzute ca o “sursă de fericire”.

Mintea consideră că dorinţa e o motivaţie necesară pentru îndeplinirea obiectivelor. Această convingere îşi are rădăcinile în vechiul sistem evoluţionist de satisfacere a poftei animalice.

din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare – David R. Hawkins