Schimbarea Paradigmei #transcendereanivelurilorconstiintei

Nivelul 500 indică faptul că această condiţie subiectivă numită Iubire a devenit acum nu numai semnificativă, ci şi dominantă, nemaifiind doar un sentiment şi o emoţie, ci şi un  principiu după care să te ghidezi. În timp ce energia Iubirii poate fi centrată ca o consecinţă a interesului sau a motivaţiei, ea reprezintă o depăşire a restricţiilor şi limitărilor induse de interesul propriu egoist. Iubirea serveşte, în vreme ce eul caută să fie servit, în goana sa după câştig. Pentru Iubire, satisfacţia pe termen lung şi plăcerea generozităţii înlocuiesc satisfacţiile egoiste şi trecătoare ale câştigului.

Energia Iubirii are o calitate unică şi atemporală care satisface potenţialităţile subtile şi dificil de descris prin intermediul logicii. Pe măsură ce Iubirea devine în mod progresiv spiritualizată, ea apare mai degrabă ca o aliniere cu Divinitatea, care este sursa şi domeniul suprem al Iubirii. De aceea, începe să fie percepută ca sfântă, sacră şi substanţă a devotamentului, credinţei religioase şi a conştienţei mistice.

De la nivelul de conştiinţă 500 în sus, atracţia pentru frumuseţe, pace şi linişte interioară devine din ce în ce mai importantă. Principiile spirituale ale marilor învăţători se încorporează în stilul de viaţă şi, în cele din urmă, devin dominante. Conflictele nu mai apar din cauza dubitaţiei asupra iubirii, iertării sau compasiunii, ci din dorinţa de a le institui şi implementa cât mai bine. Astfel, specificul şi conţinutul linear al acţiunilor devin dominate de puterea câmpului general al contextului.

În cele din urmă, divinitatea vieţii însăşi se autorevelează, şi tot ceea ce înseamnă viaţă capătă valoare. Avansul paradigmei este caracterizat printr-o trecere de la încrederea în percepţie şi în mentalizare spre discernământul esenţei. Această tranziţie este o consecinţă concordantă a ceea ce se numeşte în termeni clasici “deschiderea celui de-al treilea ochi al corpului Buddhic”, care reprezintă apariţia viziunii spirituale.

David. R. Hawkins – Transcenderea nivelurilor conştiinţei- Scara spre Iluminare