Ar fi trebuit să anunţăm rezultatele concursului de poezie împreună cu poetul Liviu Antonesei. Electricitatea sau, mai bine zis, absenţa ei în cartierul din Iaşi unde îşi are reşedinţa domnul Antonesei, ne-a perturbat planurile. La fel şi blocarea transmisiunii live în pagina fb a editurii. O situaţie pe care ne-am străduit s-o depăşim, atât cât am putut.

A nota sau a juriza poezie mi se pare o strivire a sufletului expus prin cuvintele minţii. Criteriile de formă, de structură sunt şi acestea, până la urmă, nişte reguli impuse în sensul ierarhizării valorilor. Eu spun că orice produs creativ este valoros în sine şi pentru numai curajul şi entuziasmul de a-l produce.

Felicitări câştigătorilor şi calde încurajări celorlalţi!

Întreruperea asta de curent electric mi-a amitit de aprilie 2016, când, pe scena Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, în deschiderea Festivalului 25 de ore de teatru non-stop, în mijlocul spectacolului 4×4 personaje s-a întâmplat să se evapore curentul electric. Toată regia şi interpretarea depindeau de luminile şi sunetul spectacolului, iar eu, regizorul şi singura care ar fi putut salva situaţia după ce revenea electricitatea, eram în sală. Până la acel moment, însă, salvaţi au fost actorii prezenţi în scenă, Ioan Gyuri Pascu şi Ioana Ancea de luminile camerelor de filmat ale televiziunilor prezente, de lanternele telefoanelor spectatorilor din primele rânduri şi tot aşa. A fost un moment extraordinar de actorie şi de umanitate. Scena aceea a fost cel mai bine interpretată dintre toate reprezentaţiile acestui spectacol. Aşa scriam atunci, la final de aprilie:

Cum a fost receptat spectacolul 4×4 personaje de publicul din Sibiu?… Cred că bine, poate chiar foarte bine dacă este să mă iau după aplauze, ovaţii… dar, e-adevărat, odată cu cele peste 10 minute de întuneric, a ieşit la lumină, pe lângă talentul actorilor Ioana Ancea şi Ioan Gyuri Pascu, şi fraternitatea sau spiritul de echipă sau… Nu ştiu cum să mai denumesc această stare de pactizare, de a fi împreună cu, de a susţine atunci când vezi că este nevoie de ajutor… Pe lângă cameramanii prezenţi în sală sau pe hol, şi care au venit să lumineze scena cu luminile camerelor, eu cred că s-a născut lumină şi din piepturile spectatorilor. Chiar dacă mulţi ne-au întrebat dacă nu cumva nu fusese o pană de curent, dacă nu cumva momentul acela era parte din spectacol, ba chiar ne-au sugerat să-l introducem, dacă nu făcea parte din scenariu.  Improvizaţia te obligă la o mai atentă concentrare, dar îţi lasă şi libertatea de a străluci. Cam asta au făcut Ioana Ancea şi Gyuri Pascu în minutele acelea: au strălucit din propria lumină.

Aici:

https://teatrulspiritual.wordpress.com/2016/04/28/dupa-festivalul-25-de-ore-de-teatru-non-stop/