Caietele aduse în faţa ochilor noştri mustesc de un fel aparte de spiritualitate transreligioasă, grefată pe o sumă de experienţe personale, deşi autoreferenţialitatea nu este instrumentul predilect, ci, mai degrabă aflat undeva, în substratul discursului. Deşi cele două caiete abundă în interogaţii, de cele mai multe ori retorice, în exclamaţii, impresia unui dialog cu un sine mai înţelept, cu o conştiinţă de care uneori alegem să nu ţinem seama, dar care ne trage constant de mânecă este adeseori estompată de violenţa catifelată cu care suntem treziţi, cu care suntem somaţi să renunţăm la egoism, la bovarisme, la autocompătimire, la rutină şi multe altele cu care convieţuim şi pe care nu le mai percepem ca obstacole în calea desăvârşirii noastre umane. Trăirile autoarelor nu sunt filtrate, sugestia este abolită, iar obiectul dialogului se identifică până la final cu subiectul şi cu sinele receptorului.

Deşi primul simptom este conştientizarea insucceselor, autoarele celor două caiete nu se sfiiesc să zguduie fiecare bucăţică din noi, să o despoaie de balastul greoi al lipsei de iubire, văzută ca element nodal în viaţa fiecăruia şi cu o lirică ce se cristalizează dincolo de forme, dincolo de cuvinte, undeva, adânc în germenii unei fiinţe noi, ne îndrumă spre o recompunere pe alte coordonate, cu alte criterii şi cu o finalitate diferită. Esteticul este aici ignorat în mod deliberat şi consecvent, istoriile personale sunt zdrobite, iar fărâmele lor sunt mixate în mod aleatoriu cu ceea ce recunoaştem a fi cioburi ale experienţelor noastre personale.

Demersul este în mod evident şi intenţionat unul didactic, dar dincolo de corijarea funcţionării noastre defectuoase şi ineficiente, generatoare de eşecuri în toate planurile, de frustrări şi de nefericire, avem aici de-a face, până la urmă cu unul cathartic, căci fiecare întrebare pusă nouă a fost pusă mai întâi de autoare sieşi, fiecare îndemn adresat receptorului a fost, în primul rând strigat iniţiatorului.

Construite pe o platformă de atemporalitate, cele două caiete au fiecare, în felul său, un fir narativ coerent, deşi adeseori întrerupt, precum drumurile lungi de răscruci, de numeroase dislocări din realul material şi relocări în energiile universului, cu o admirabilă şi calculată ambiguitate, uneori, pentru ca în secunda următoare să fii plonjat, printr-o interferenţă de registre, în realul pulverizat şi rearanjat după cu totul alte criterii decât ştiai înainte.

Elementele concrete substituie simbolurile cu care se operează de multe ori în acest gen de scriitură motivaţională şi asta pentru că „Noi în secolul XXI” nu e o reţetă de succes, nu te învaţă cum să câştigi primul milion, ci te pune faţă în faţă cu tine însuţi, cu cine eşti, cu cine ai putea fi, cu cine ar fi bine să fii, cu cine ar trebui să fii, cu cine ai fi putut fi, totul într-un carusel de oglinzi multiple, efectul fiind unul halucinatoriu, prin succesiunea de trăiri şi imagini, în care simţi că evoluezi cu fiecare pagină parcursă.

Caietele sunt suprapuse unui registru acut al suferinţei, fără o victimizare excesivă, cu un ton adeseori declamant, liric adeseori prin lipsa de sentimentalism, grevat pe o plasticitate a imaginilor, uneori transparentă, alteori opacă, dar plină de realismul de construcţie. Operând cu tehnica decupajului, caietele evoluează cu dezinvoltură pe terenul desţelenit de orice intenţie estetică şi estetizantă, elementele de interes sunt micşorate constant, până la identificarea unor cote de avarie şi demontarea unor posibile virtualităţi poetice. În locul lor sunt compartimentate, într-un discurs organizat dintr-o suită de intensităţi şi revelaţii, jumătăţile dispărute din întregul eu-lui fiecăruia dintre noi, cărora suntem invitaţi să le căutăm perechile, punând binele şi generozitatea comună să se integreze energiilor vitale, pentru ca astfel, să avem puterea de a recunoaşte cealaltă jumătate şi a ne putea prezenta în grădina Iubirii Supreme ca fiinţe de lumină întregi.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/noua-paradigma/NOI-volumul2