Fragment din Cap.15: Relaţia dintre minte şi corp

Ideea că „răceala se ia“ este un bun exemplu. Gândul că toată lumea răceşte va fi asimilat de o persoană care conţine suficient de multă vinovăţie, frică şi naivitate în ceea ce priveşte legile conştiinţei. Datorită vinovăţiei existente în inconştient, o persoană simte, fără să fie conştientă de asta, că „merită“ să răcească. Corpul se supune minţii şi convingerilor sale cum că virozele sunt cauzate de viruşi care se pot „lua“ şi sunt contagioşi. Astfel, corpul, care este controlat de convingerile minţii, aduce în manifestare gripa. O persoană care a renunţat la energiile negative ce însoţesc vinovăţia şi frica, nu are o minte înspăimântată care să gândească: „umblă o viroză; probabil am s-o iau şi eu, ca toţi ceilalţi.“

Acestea sunt dinamicile din spatele bolilor. Mecanismele funcţionează prin intermediul alteraţiilor induse de minte în curgerea energiei în sistemul bioenergetic şi printr-o revărsare a energiei suprimate chiar în sistemul nervos autonom.

Gândul este puternic pentru că are o rată înaltă a vibraţiei. Un gând este chiar un lucru. Are un tipar energetic. Cu cât îi dăm mai multă energie, cu atât mai puternic se va manifesta pe sine în lumea fizică. Acesta este paradoxul aşa numitei educaţii pentru sănătate. Efectul paradoxal este că li se dă atâta putere gândurilor înfricoşătoare încât epidemiile sunt, într-adevăr, create prin mass-media (cum ar fi gripa porcină, de exemplu). „Avertismentele“ transmise prin presă, care au la bază frica despre pericolul de îmbolnăvire creează în câmpul general mental cadrul necesar pentru ca exact acel lucru să se petreacă. În jurul corpului fizic este supraimprimat un câmp de energie a cărui formă seamănă foarte mult cu cea a corpului fizic şi ale cărui tipare controlează de fapt corpul fizic. Acest control acţionează la nivelul gândirii sau al intenţiei. Fizica subatomică avansată arată că, în mod similar, această observaţie influenţează particulele subatomice care au o înaltă energie.

Sugestie de lectură: Suntem spaţiul inocent în care se desfăşoară programarea.