fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

O altă formă a nopţii negre a sufletului apare drept consecinţă a căderii dintr-o stare înaltă (precum extazul sau bucuria devoţiunii), după cum e descris foarte bine în vieţile sfinţilor creştini. E ca şi cum am fi părăsiţi de cel preaiubit (vezi Vieţile Sfinţilor). Aceasta se poate întâmpla din cauză că respectiva persoană şi-a folosit karma bună, iar rămăşiţele ataşamentelor karmice ies la suprafaţă pentru a fi procesate şi abandonate şi ele lui Dumnezeu. Unele dintre acestea sunt profunde, precum resentimentele îndreptate împotriva lui Dumnezeu, cele ale urii de sine, la fel şi credinţele îndrăgite, deseori legate de suferinţa însăşi (cum ar fi credinţa că suferinţa ar aduce favoruri din partea lui Dumnezeu).

În timpul nopţii negre a sufletului, credinţa în anumite idei este pusă în antiteză cu adevărata Realitate. Toate credinţele cu privire la Dumnezeu reprezintă informaţii la mâna a doua, primite de la alţii şi preluate ca atare, şi, de aceea, chiar şi acestea trebuie abandonate.

Experienţa interioară a Divinităţii în forma Sinelui sau a lui Dumnezeu imanent este foarte diferită de credinţa într-un Dumnezeu transcendent. Aceasta este raţiunea în virtutea căreia Buddha ne-a prevenit cu privire la inutilitatea tuturor descrierilor sau nominalizărilor lui Dumnezeu, dat fiind că Iluminarea reprezintă o condiţie sau o stare în cadrul căreia cunoaşterea se petrece prin identitate. În această condiţie sau stare nu există nicio persoană, sau niciun sine, prin analogie, cu care să putem descrie Sinele. Termenul optim prin care am putea descrie totuşi această condiţie sau stare este cel de autoefulgenţă, o stare în care Cunoaşterea îşi este sieşi propria Realitate. (Acest subiect va fi reluat şi în capitolele viitoare).

Deşi termenul karmă nu e folosit în mod specific în cadrul religiilor occidentale, el reprezintă, neîndoielnic, o realitate fundamentală, cea a răspunderii spirituale ce determină destinul sufletului după moarte. Termenul include, de asemenea, problemele spirituale inerente condiţiei umane, inclusiv faptul că umanitatea e caracterizată de o înţelegere spirituală limitată (ignoranţă). Astfel, scopul vieţii umane este depăşirea acestor limitări moştenite, prin intermediul adevărului spiritual revelat de marile religii şi de marii învăţători spirituali.

Adesea, karma se confundă în Occident cu renaşterea, reîncarnarea sau vieţile multiple. Trebuie spus însă că, generic, karma se referă la faptul că sufletul parcurge un drum evolutiv deopotrivă din perspectiva originii cât şi a destinului său, fiind responsabil, prin urmare, pentru propriile decizii.