Adevăr versus falsitate – cum le putem diferenţia – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.
Fragment din Prefaţă:
Ca mod operaţional, mintea este dualistă şi astfel construieşte mentaţii separatiste bazate pe poziţionalităţi ipotetic arbitrare care nu au o realitate intrinsecă. Astfel, prin construcţie, mintea are defectul primar, aşa cum a subliniat Descarte, că nu poate diferenţia res cogitans (şi cognitans) de res externa (cum ar fi mentalizările despre aparenta înfăţişare a lumii versus lumea aşa cum este ea).
[Res extensa – lumea fizică; Res cogitans –fiinţa care gândeşte, percepe propria-i existenţă , subiectul – Rene Descarte (n.tr.) ]
Astfel, mintea face confuzie între chiar propriile-i proiecţii şi îşi asumă în mod greşit că acestea au o existenţă externă, independentă, în timp ce, în realitate, nici nu există o asemenea stare.
Arhitectura minţii umane este, de asemenea, comparabilă cu aceea a unui computer în care creierul este hardware, componenta fizică, care este capabilă să suporte derularea oricăror programe soft ce îi sunt introduse. Hardware-ul este, prin arhictectură, incapabil să se apere de false informaţii, de aceea, mintea va crede orice program software cu care a programat-o societatea, deoarece ea este inocentă şi în mod real fără nicio protecţie. Aceeaşi declaraţie a fost făcută de toţi marii leaderi spirituali ai istoriei care, unanim au afirmat că defectul de bază al umanităţii este relativ invincibila ignoranţă, recuperarea din această stare fiind din punct de vedere operaţional imposibilă fără de ajutorul unui învăţător spiritual.
Prin urmare, mintea umană, datorită structurii sale inerente, este naivă, oarbă la propriile-i limitări şi uşor de păcălit. Oricine este victima ignoranţei şi limitărilor egoului uman. Nu numai că majoritatea conţinutului unei minţi medii este eronat (de ex. 50% din informaţiile din testele de pe Worldwide Web sunt „false“), dar, de asemenea este programată să se atace pe sine prin ura de sine, depresie, vinovăţie, respect de sine scăzut, invidie, lăcomie, conflict şi o nesfârşită suferinţă. Aceste defecte sunt apoi proiectate asupra lumii ca ură, război, violenţă şi genocid. Egoul îşi apără propriile-i limitări prin actul negării pline de mândrie, astfel devenind propria sa victimă.
Faptul că mintea umană, fără ajutor, nu este capabilă să diferenţieze adevărul de falsitate datorită structurii şi arhitecturii sale interne, este o descoperire covârşitoare care este aproximativ comparabilă cu descoperirea lui Copernic ce a determinat şocul cultural din secolul XVI. Pentru că numai acest fapt şi va pune mintea medie într-o stare de confruntare, care probabil nu va fi binevenită de aceia care profită de sofismele şi iluziile sale.