Factorul major care distinge fiinţele umane de toate celelalte specii este lobul nostru frontal de mari dimensiuni şi raportul acestuia cu restul creierului. Lobul frontal este o zonă a creierului ce ne permite concentrarea şi focalizarea atenţiei. Este esenţial în luarea deciziilor şi păstrarea unei intenţii ferme. El ne permite să ne luăm informaţiile din mediul înconjurător şi din memorie, să le procesăm şi să luăm decizii, respectiv să facem alegeri diferite de cele făcute în trecut. Dar, multe alegeri sunt departe de a fi libere. O mare parte a comportamentului nostru constă în răspunsuri condiţionate, învăţate sau automate la stimuli.
Dr. Joe Dispenza ne oferă următorul exemplu: “Dacă te-ai afla pe un drum întunecos şi eu te-aş ameninţa, alegerea normală la care te-ai opri, ar fi bazată pe un răspuns psihologic de frică, ceea ce înseamnă că mecanismul corpului tău ţi-ar da semnalele de a fugi, respectiv a rămâne pentru a lupta”. Un proces similar se întâmplă atunci când alte reţele neurale intervin şi produc răspunsuri automate precum reacţia faţă de cineva cunoscut, aprinsul unei ţigări atunci când ne simţim stresaţi. Aceste răspunsuri obişnuite şi automate pot fi anevoie calificate drept “alegeri”.
Cel de-al doilea mod de a face alegeri se petrece atunci când ne separăm conştient de mediu şi stimulii săi, de comportamentul nostru obişnuit sau biologic, devenind în acest fel observatorul. Din acest punct liniştit de observaţie, aşa cum spune dr. Dispenza, noi putem “analiza atent, pe baza a ceea ce ştim … Lobul frontal preia informaţiile pe care le-am dezvoltat de-a lungul vieţii noastre prin experienţă şi prin informaţiile factuale intelectuale şi spune: “Înţeleg această reţea neurală, precum şi pe aceasta – dar, ce-ar fi dacă aş lua aceste două reţele neurale şi aş integra aceste două concepte pentru a construi un nou model, un nou ideal, un nou design’?”
În cazul primului scenariu, alegerile sunt făcute de reţelele neurale biologice. Creierul reacţionează la mediul său şi anumite aspecte ale sale activează centrii automaţi ce cauzează răspunsul corpului, precum clipitul din ochi atunci când un obiect ajunge prea aproape sau clasicul răspuns reflex al genunchiului lovit de ciocănelul doctorului. În cel de-al doilea scenariu, spune dr. Dispenza, “conştiinţa traversează creierul şi-l foloseşte pentru a-şi examina opţiunile şi posibilităţile”. În loc de a ne lăsa conduşi de un creier ce funcţionează pe pilot automat, vom începe să ne folosim creierul. Conştiinţa începe să domine corpul.
Fragment din Capitolul Creierul 101
Ce naiba ştim noi, de fapt – What the Bleep Do We Know