Fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare,David R.Hawkins, M.D.,Ph.D.

Lenea este inclusă pe lista celor şapte păcate capitale deoarece reprezintă o respingere a darului divin al vieţii şi o autoindulgenţă lipsită de iubire. În această stare, nu există niciun interes pentru soarta celorlalţi şi nici măcar pentru propria viaţă.

Aceeaşi atitudine este proiectată apoi asupra lui Dumnezeu, care este văzut drept indiferent, intangibil şi distant. Dar trebuie spus că numai dacă ne irosim propria viaţă, îl vom considera pe Dumnezeu indiferent, răzbunător şi distant. Această atitudine duce la lipsa speranţei şi la pesimism.

Apatia reprezintă adesea fundamentul pasivităţii şi al condamnării de sine, generând un respect scăzut faţă de propria persoană şi faţă de imaginea de sine. Sentimentul lipsei de valoare consolidează atitudinile şi comportamentele sociale negative care generează sărăcie şi o calitate scăzută a vieţii. Cât priveşte lipsa speranţei, ea conduce ulterior la declin, iar acesta este folosit mai apoi ca un mijloc de salvare a aparenţelor. Esenţa rezidă în faptul că responsabilitatea e respinsă, fiind înlocuită cu o mentalitate cronică de victimă, ce încearcă să evite adevăratele probleme proiectând presupusa sursă a acestora în lumea exterioară pentru a putea apoi s-o blameze confortabil. Falia dualistică a victimei/făptaşului este consolidată ulterior de către teoriile sociale postmoderne, ce se remarcă printr-un relativism accen – tuat, ce nu face altceva decât să perpetueze iluzia.

Indiferenţa parentală are o influenţă destul de mare asupra modelelor comportamentale însuşite de copii, care preiau lipsa iubirii şi a motivaţiei. Acest lucru generează un sistem de recompensă interior inadecvat şi un grad redus de stimă de sine, completate de o înclinaţie spre descurajare. Deşi “eul ideal” se poate dezvolta, iar figurile eroice pot fi admirate, convingerea interioară este că idealurile nu pot fi obţinute din cauza lipsei de speranţă şi a scepticismului. O persoană normală se bucură de recunoaşterea faptelor sale chiar dacă eşuează într-o anumită încercare. Totuşi, o persoană lipsită de speranţă nici măcar nu mai încearcă să funcţioneze la un nivel superior.

Câmpul energetic de atracţie al apatiei atrage asupra sa şi alte expresii ale aceluiaşi câmp energetic inferior (binecunoscutul principiu al “ferestrei sparte”), ceea ce rezultă într-o destrămare generală a universului social, ce alimentează la rândul ei infracţionalitatea şi sărăcia.

Featured Image by loyogallegos from Pixabay