Între seminarii – Calea Omului în secolul XXI

Fiecare cale este o expresie a nivelului conştiinţei sau al sufletului, cum preferaţi să numiţi ceea ce trăieşte acum în corp uman. Alegerea căii este – sau ar trebui să fie – a sufletului şi mai puţin a minţii prefabricate.

Să spunem că avem în faţa noastră 7 uşi identice. Nu putem face nicio diferenţă între ele. Doar una dintre aceste uşi ascunde calea necesară propriei evoluţii.

Cum alegem?

Au trecut 10 zile de la prima ediţie a seminarului Calea Omului în secolul XXI (20 – 22 ianuarie +8 ore).

Iată câteva opinii:

“Pentru mine, atât seminarul cât şi cele 8 seri de meditaţie au fost la fel de importante. În timpul seminarului am trecut prin concepte de bază despre corp, energie şi spiritualitate şi am făcut primii paşi în practică. Cele 8 seri de meditaţie ne-au ajutat să ne clarificăm întrebările apărute în timpul practicii, să depăşim inerţia oricărui început şi să ne bucurăm de primele rezultate: energie mai bună, un corp mai uşor şi o minte mai clară.” F.P.

“Definitorie pentru acest seminar a fost întâlnirea cu sufletul meu, o altfel de întâlnire, definitorie şi fără urmă de îndoială că experimentez / trăiesc Adevărul.” M.A.

“Am pornit la drum din dorinţa de a rezolva sau de a găsi răspuns  cu privire la o anumită situaţie din viaţa mea, însă informaţiile pe care le-am primit şi stările pe care le-am trăit mi-au creat o direcţie, au născut în mine dorinţa de a-mi îndrepta atenţia mai mult spre interior şi mai puţin spre exterior, m-au făcut să accept că sunt în locul şi în momentul potrivit pentru evoluţia mea spirituală, precum și faptul că tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost absolut necesar.

Am conştientizat că aceeaşi cantitate de energie pe care o foloseam pentru a-i mulţumi pe cei din jur şi pentru a încerca să rezolv tot ce mi se părea mie defect, o pot investi pentru a mă vindeca mai întâi pe mine… că trebuie să-mi iert fiecare greşeală şi să găsesc o modalitate de a mă iubi… pentru că oamenii vindecaţi pot vindeca oameni.

Sunt recunoscătoare pentru experientele trăite, dar mai ales pentru că mi s-a permis să  accesez aceste informaţii. Mulţumesc.” C.G

“Pentru mine a fost o conştientizare mai profundă, o redefinire a stărilor, o percepţie a ceea ce suntem și cum putem lucra pentru binele suprem.” M.B.

“Calea omului in secolul XXI m-a ajutat să-mi conştientizez limitările şi-am înţeles că ceea ce mă ţine blocată pe anumite direcţii sunt:vinovăţia, regretele, frica: de schimbare şi de a nu mai fi rănită. Claritate, am primit în dar în acest seminar, împreună cu bucuria de a mă redescoperi şi de a mă accepta aşa cum sunt. Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumesc!  

Întru Eliberare, Încredintare, Împuternicire!” S.D.   

“Un seminar cu folos, o oportunitate de a te dezvolta, evolua “cu şi pentru Iubire” ! În urma  acestei experienţe am înţeles că avem nevoie de timp pentru a ne transforma (corpul, mintea, tiparele…) dar şi de voinţă personală pentru a urca fiecare treaptă a transformării. “Nimic nu rămâne la fel, totul se transformă”.” M.T.

Aceste opinii aparţin foarte începătorilor, începătorilor sau celor aflaţi de ceva timp pe drumul acesta. Uşa s-a deschis, drumul este vizibil. Parcurgerea în continuare a căii depinde de cât de disciplinaţi, consecvenţi şi dedicaţi vor rămâne. Fiecare are timpul său, locul său, experienţe de acumulat, răni de vindecat.

Evoluţia este un proces natural şi are etapele sale. Nicio floare nu ţâşneşte brusc dintr-o sămânţă. Germinarea poate fi un proces îndelungat sau poate fi mai scurt, apoi, trebuie să crească tulpina, să se înalţe deasupra pământului întunecat, să cunoască aerul, apa şi focul direct, fără intermediara pătură a solului.

Ştim atât de multe, cunoaştem atât de puţin. Avem la dispoziţie “computerul” care a creat computerul. Conectarea conştientă a informaţiilor prezente în “baza de date” a corpului şi folosirea lor cu scopul de a descoperi adevărul, de a ne înţelege cu adevărat, de a ne îmbunătăţi viaţa este un pas important pe calea către lumina esenţei.  Fiecare se opreşte acolo unde îi este menit. Dar fiecare om are menirea de a manifesta Iubirea pe Pământ. Aceasta este şi energia care ne oferă puterea necesară trecerii prin toate procesele creşterii.

Următoarea ediţie a acestui seminar se desfăşoară la sfârşitul săptămânii, între 4 şi 6 februarie, urmat de 8 sesiuni de practică şi întrebări şi răspunsuri.

Link pentru înscriere:

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/calea-omului-in-secolul-xxi-webinar/calea-omului-in-secolul-xxi

Un comentariu

  1. A republicat asta pe Worlds of Words și a comentat:

    Evoluţia este un proces natural şi are etapele sale. Nicio floare nu ţâşneşte brusc dintr-o sămânţă. Germinarea poate fi un proces îndelungat sau poate fi mai scurt, apoi, trebuie să crească tulpina, să se înalţe deasupra pământului întunecat, să cunoască aerul, apa şi focul direct, fără intermediara pătură a solului.

Lasă un răspuns