Un dicton fundamental pentru a o înţelege este următorul: corpul se supune minţii. Prin urmare, corpul tinde să manifeste ceea ce mintea crede. Credinţa poate fi conştientă sau inconştientă.

Acest dicton derivă din legea conştiinţei care afirmă: Suntem supuşi doar celor pe care le menţinem în minte. Singura putere pe care o poate avea orice asupra noastră este puterea pe care i-o conferim noi prin ceea ce credem despre acel lucru. Prin „putere“ înţelegem energia şi voinţa de a crede.

Predispoziţia noastră de a accepta credinţele negative depinde în primul rând de cât de multă negativitate conţinem. O minte pozitivă, de exemplu, va refuza să accepte gânduri negative şi le va respinge ca neadevărate pentru sine. Refuză să creadă ideile de obicei negative. Ştim ce uşor este să vinzi autocondamnarea unei persoane încălecate de vinovăţie sau frica de o boală unei persoane înfricoşate de boli.

Ideea că „răceala se ia“ este un bun exemplu. Gândul că toată lumea răceşte va fi asimilat de o persoană care conţine suficient de multă vinovăţie, frică şi naivitate în ceea ce priveşte legile conştiinţei. Datorită vinovăţiei existente în inconştient, o persoană simte, fără să fie conştientă de asta, că „merită“ să răcească. Corpul se supune minţii şi convingerilor sale cum că virozele sunt cauzate de viruşi care se pot „lua“ şi sunt  contagioşi. Astfel, corpul, care este controlat de convingerile minţii, aduce în manifestare gripa. O persoană care a renunţat la energiile negative ce însoţesc vinovăţia şi frica, nu are o minte înspăimântată care să gândească: „umblă o viroză; probabil am s-o iau şi eu, ca toţi ceilalţi.“

Acestea sunt dinamicile din spatele bolilor. Mecanismele funcţionează prin intermediul alteraţiilor induse de minte în curgerea energiei în sistemul bioenergetic şi printr-o revărsare a energiei suprimate chiar în sistemul nervos autonom.

Sir John Eccles, laureat al Premiului Nobel, afirma că după o viaţă de studii şi cercetare i-a devenit clar că nu creierul este originea minţii, aşa cum ştiinţa şi medicina credeau, ci invers. Mintea controlează creierul care acţionează ca o staţie de recepţie (ca un radio) cu gândurile care sunt similare undelor radio, iar creierul este similar cu receptorul.

Creierul este ca un aparat de recepţie, o placă ce primeşte forme gând şi apoi le traduce în funcţionarea neuronală şi memorie. De exemplu, până de curând s-a crezut că mişcările voluntare ale muşchilor îşi au originea în cortexul motor. Dar acum, după cum ne-a relatat Eccles, intenţia de a mişca sau de a se deplasa este înregistrată în aria motrice suplimentară aflată în apropierea cortexului motor. Creierul este, prin urmare,  activat de intenţia minţii şi nu vice-versa.

Observăm asta în multele studii de imagistică a creierului făcute persoanelor aflate în stare de meditaţie. De exemplu, Richard Davidson face cercetări de mai bine de zece ani la Universitatea din Wisconsin (Madison) şi a demonstrat că practicile de meditaţie bazate pe bunătate, iubire şi compasiune au stimulat creşterea activităţii în cortexul stâng prefrontal (casa emoţiilor pozitive cum ar fi fericirea) şi producţia de unde gama de înaltă amplitudine şi sincronizare (un semn de conştienţă extinsă, prezenţă alertă şi insight). Ceea ce este păstrat în minte are puterea de a schimba activitatea creierului şi  neuroanatomia.

Fragmente din Capitolul 15 – Relația dintre minte şi corp

Letting Go-Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.