De foarte mulţi ani se ţin tot felul de workshop-uri (ateliere) şi chiar cursuri despre feminitate, femeie, regăsirea feminităţii, despre cum să descoperi zeiţa din tine, despre cum să fie o femeie… mai femeie. Oare de ce se manifestă această nevoie? Nu este femeia conştientă de puterea din ea? Şi oare n-ar fi mai potrivit să mergem la cursuri dedicate puterii de a fi? Acesta ar fi un alt nivel de conştiinţă şi-atunci, până atunci, avem nevoie de treptele acestei scări. Nu putem zbura, atunci păşim pe scara înţelepţirii.

Să fii femeie, să fii şi bucuroasă că eşti, că ai viaţa asta, acum, să “răzbaţi” prin lume, e o mare provocare. Dar este chiar dovada puterii înnăscute, intrinseci. Cu toate că am intrat în secolul XXI, că se tot amintesc profeţii străvechi, se spune despre schimbarea ordinii, a principiului dominant, trecerea de la patriarhat la matriarhat, cu toate că femeile sunt şi ele din ce în ce mai conştiente de înflorirea lor, după atâta amar de vreme petrecută în germinare, femeia încă se întreabă când, cum, ce să facă. Ba mai mult, încă este învăţată (chiar şi despre cum să fie femeie) tot de bărbaţi. Femeile sunt şcolite şi pregătite să fie liderii noii lumi, predându-li-se vechile legi, marile secrete. “Schimbare, schimbare, că aşa merge istoria, fie! Dar tot noi trebuie s-o controlăm.”

În realitate, puterea de a fi nu e nici masculină, nici feminină. E un dat natural. Al Omului. Contextul “femeie” conferă nişte condiţii şi calităţi ce pot fi diferite în comparaţie cu contextul “bărbat”. Precum două camere cu funcţii diferite, care fac parte din aceeaşi casă, cele două câmpuri-contexte coexistă. Şi ar trebui s-o facă în armonie. Cu toate astea, istoria ne arată că a existat întotdeauna un fel de război surd între cele două aspecte corporale/fizice şi de construcţie psihologică, personalitate/ego ale omului, două perspective/paradigme care s-au aflat într-o continuă luptă pentru putere şi control, luptă pentru întâietate.

Şi dacă în ziua de azi o femeie trebuie să ştie şi cum să schimbe o priză nu doar cum să se fardeze mai bine, să poată căra cumpărăturile sau mobila prin casă, nu doar să-şi îngrijească mâinile şi să-şi cultive delicateţea şi gingăşia gesturilor, să poată zugrăvi pereţii casei atunci când posibilităţile financiare nu îi permit să angajeze pe cineva, să conducă maşina, nu doar căruciorul prin parc, să aibă responsabilităţi şi la serviciu, să aibă grijă şi de educaţia copiilor…

În lupta pentru egalitate în drepturi, femeia a câştigat mai mult decât şi-a dorit. Drepturile cerute au venit la pachet cu obligaţii suplimentare pentru ea. Aşa se-ntâmplă în orice luptă. Şi cel care câştigă, pierde. În viitor va realiza şi ce a pierdut. Şi poate că exact acesta este motivul pentru care există această nevoie de reamintire sau redobândire a acelor calităţi pierdute. Aceasta ar putea fi motivaţia ce naşte asemenea cursuri, workshop-uri, ateliere dedicate femeii. Numai că nimic nu se pierde, totul se conservă.

Tot ce ne este necesar există în noi. Important este să descoperim cum să descoperim toate cele pe care le considerăm a fi absente şi, în consecinţă, necesare. Desigur, pot exista nişte metode, nişte modalităţi prin care putem activa anumite circuite prăfuite, ruginite, acele circuite care pun în mişcare sau retrezesc informaţii primordiale, dar pentru asta e nevoie, mai întâi de orice, de voinţa de a le aplica. Şi mai există condiţia cunoaşterii lor.

Cred că aceasta este motivaţia ce-a dat naştere atelierului Puterea de a fi femeie.

A venit timpul să manifestăm adevărata putere.

Daniela Marin