Modelul holografic a suscitat interesul cercetătorilor din Uniunea Sovietică, iar doi psihologi sovietici, Dr. Alexander P. Dubrov şi Dr.Veniamin N. Pushkin, au scris mult despre acest subiect. Ei cred că aceste capacităţi ale creierului de procesare a frecvenţelor, în şi din ele însele, nu pot demonstra natura holografică a imaginilor şi gândurilor din mintea umană. Ei au sugerat totuşi ce anume ar putea constitui o asemenea dovadă. Dubrov şi Pushkin cred că, dacă ar putea fi găsit un exemplu în care creierul a proiectat o imagine în afara lui însuşi, natura holografică a minţii ar fi convingător demonstrată. Sau, pentru a folosi propriile cuvinte: „Înregistrări ale ejecţiei unor structuri psiho-fizice în afara creierului ar furniza dovezi directe despre hologramele creierului.“
De fapt, Sf. Veronica Giuliani pare să ofere asemenea dovadă. În timpul ultimilor ani ai vieţii sale, era convinsă că imaginile Patimilor – o coroană de spini, trei cuie, o cruce, o sabie – au devenit un blazon pe inima ei. Ea a desenat imaginile acestora şi chiar a notat unde erau localizate. După ce a murit, o autopsie a dezvăluit că simbolurile erau într-adevăr imprimate pe inima ei, exact cum le reprezentase. Cei doi doctori care au efectuat autopsia au semnat declaraţii sub jurământ atestând ceea ce găsiseră.
Alţi stigmatişti au avut experienţe similare. Sf.Teresa de Avila a avut o viziune cu un înger care îi străpungea inima cu o sabie, iar după ce a murit, în inima ei a fost găsită o fisură adâncă. Inima ei, cu miraculoasa rană de sabie încă vizibilă clar, este acum expusă ca relicvă în Alba de Tormes, Spania. O stigmatistă franceză din secolul al XIX-lea, Marie-Julie Jahenny, vedea mereu în minte imaginea unei flori, iar în cele din urmă i-a apărut pe piept desenul florii. Acesta a rămas acolo timp de douăzeci de ani.
Aceste capacităţi nu se limitează la stigmatişti. În 1913, o fetiţă de doisprezece ani din Bussus-Bus-Suel, lângă Abbeville, Franţa, a făcut vâlvă când s-a descoperit că putea comanda în mod conştient să apară pe braţele, picioarele şi şoldurile sale imagini, de pildă de câini şi cai. Ea putea realiza şi cuvinte, şi când cineva i-a pus o întrebare, răspunsul a apărut instantaneu pe pielea ei.
Sigur că aceste demonstraţii sunt exemple de ejecţie a structurilor psiho-fizice în afara creierului. De fapt, într-un fel, stigmatele însele, mai ales cele în care carnea a luat forma unor proeminenţe de forma cuielor, sunt exemple de imagini proiectate de creier în afara lui însuşi şi imprimate în argila moale a corpului holografic.
Dr.Michael Grosso, un filosof de la Jersey City College care a scris mult despre miracole, a ajuns şi el la această concluzie. Grosso, care a călătorit în Italia ca să studieze direct stigmatele lui Padre Pio, declară: „„În încercarea mea de a-l analiza pe Padre Pio, pot spune că el avea o capacitate de a transforma în mod simbolic realitatea fizică. Cu alte cuvinte, nivelul de conştiinţă la care opera îi permitea să transforme realitatea fizică în lumina unor anumite idei simbolice. De exemplu, s-a identificat cu rănile crucificării, iar corpul său a devenit permeabil pentru aceste simboluri psihice, asumându-şi treptat forma lor.”
Aşadar, se pare că prin folosirea imaginilor, creierul îi poate spune corpului ce să facă, inclusiv să realizeze mai multe imagini. Imagini realizând imagini. Două oglinzi reflectându-se una pe alta la infinit.
Astfel este natura relaţiei minte-corp într-un univers holografic.
Fragment din Cap. 4, Cânt trupul holografic, Universul holografic, Michael Talbot (Ed. Cartea Daath, 2004)