Creativitatea şi geniul constituie locul geometric al atractorilor energetici puternici. Nu există nici un alt talent uman mai adecvat pentru crearea de noi câmpuri M sau pentru dezvăluirea universului învăluit; de fapt, acestea constituie domeniul explicit al creativităţii şi geniului. Deşi aceste procese strâns legate rămân învăluite în mister, există o serie de informaţii (destul de puţine totuşi) referitoare la natura esenţială atât a creativităţii, cât şi a geniului.

Istoria umană este înregistrarea luptei omului de a înţelege acele adevăruri pe care geniul le percepe ca evidenţe în sine. Prin definiţie, geniul este un stil al conştiinţei caracterizat de abilitatea de a accesa modele energetice superioare. Nu e ceva pe care omul “îl are”; nici ceva “ce este” omul. De regulă, aceia în care recunoaştem amprenta geniului nu vor să afirme acest lucru. O caracteristică universală a geniului este modestia. Întotdeauna, geniile au atribuit înţelegerea şi perspicacitatea lor unei infuenţe superioare.

Modelele energetice de atracţie au consonanţe armonice, asemeni tonurilor muzicale. Cu cât frecvenţa armonică e mai înaltă, cu atât puterea, la rândul ei, e mai mare. Însă geniul atinge un nou nivel armonic. Fiecare pas înainte în ceea ce priveste conştiinţa umană a survenit printr-un salt de la un model de atracţie iniţial la unul superior. Punerea întrebării originale activează un atractor; răspunsul se află în cadrul frecvenţei armonice a acestuia. Din acest motiv se spune că întrebarea şi răspunsul sunt cele două faţete ale aceleaşi monede şi că nu poate fi pusă o întrebare dacă nu există deja un răspuns la ea – altminteri n-ar fi existat modelul din care să fie
formulată întrebarea.

Geniul este exprimat adesea printr-o schimbare de percepţie – o schimbare a contextului sau a paradigmei. Mintea se luptă cu o problemă insolubilă, pune o întrebare şi e deschisă spre a primi un răspuns. Sursa din care provine acest răspuns a fost denumită în multe feluri, variind de la cultură la cultură şi de la perioadă istorică la perioadă istorică. În arta civilizaţiei occidentale, ea a fost în mod tradiţional identificată cu muzele, zeiţele inspiraţiei din mitologia greacă. Aceia care sunt modeşti şi recunoscători pentru iluminarea primită îşi păstrează capacitatea de a avea acces la geniu. Pe de altă parte, cei care atribuie inspiraţia propriului ego îşi pierd curând această capacitate sau sfârşesc prin a fi distruşi de propriul lor succes. Puterea superioară, ca o tensiune înaltă, trebuie mânuită cu respect.

Geniul şi creativitatea sunt experimentate subiectiv, ca o mărturie. Acesta este un fenomen ce depăşeşte sinele individual, sau eul. Capacitatea de a intui geniul poate fi învăţată, deşi adesea numai prin renunţare dureroasă, atunci când phoenixul geniului se ridică din cenuşa disperării după o luptă zadarnică cu insolvabilul. Din înfrângere se înalţă victoria, din eşec, succesul şi din modestie adevărata stimă de sine.

Geniul constituie una din cele mai mari resurse neexploatate ale societăţii noastre. Oamenii dăruiţi cu talente mari se bucură totodată de talente în multiple domenii. O persoană poate arăta genialitate în diferite domenii şi poate avea răspuns la o diversitate de probleme.

Societatea suferă o mare pierdere din cauza faptului că nu ştie cum să-şi educe geniile. Aceşti oameni nu sunt foarte costisitori, pentru că sursa geniului e impersonală şi adevăratul geniu e rareori interesat de bani sau de faimă. Cu toate acestea, societatea este adesea indiferentă sau chiar ostilă faţă de genii.

Oamenii de geniu sunt în mod notoriu percepuţi ca fiind neconvenţionali sau excentrici. Ceea ce este adevărat e că oamenii de geniu, datorită alinierii lor la atractori energetici superiori, au o perspectivă diferită asupra vieţii; prin urmare, lucrurile au o semnificaţie diferită pentru ei. Adesea, geniul este inspirat spre o activitate intensă prin intuiţii ce transced înţelegerea noastră.

Fragmente din Cap.XV : Geniul şi puterea creativităţii