Definiţia operaţională a „divinităţii“ este Eu sunt Cel ce Este. Dar „Eu sunt cel ce este“ este şi definiţia fiecărui Eu, pe care o experimentăm în fiecare clipă, fără a-i acorda vreo atenţie specială.

Eu şi „divinitatea“ avem aceeaşi definiţie experienţială: „Eu sunt Cel ce Este“ este punctul de confluenţă dintre Eu şi întregul univers.

„Cine“ sau „ce“ este Cel ce Este? Întrebarea, ca şi orice răspuns, este expresia separaţiei cognitive de univers.

Senzaţia de separaţie de univers, de Eu, este inerentă oricărei acţiuni: Eu sunt cel care am ales să scriu în acest moment. Cum ar fi putut universul să aleagă în locul meu; adică Eu să cred că aleg atunci când se va fi ales pentru mine.

Dacă Eu cred că aleg (acum) să scriu, dar nu ar fi aşa, înseamnă că nu eu „am ales să aleg“ să scriu acum, ci Universul; Universul scrie „în numele meu“ pentru că orice alegere conştientă (Eu) este rezultatul uneia inconştiente (Se alege). Este ca şi cum orice gând care credem că ne aparţine, pentru că survine spontan în câmpul conştiinţei noastre, este generat de „câmpul universal“.