Întrebare: Spuneţi cӑ nu este doar spaţiul din spate, fundalul pe care apar obiectele, ci este chiar substanţa lor. Nu prea reuşesc sӑ înţeleg cum sunt unul şi acelaşi lucru conştienţa şi aceste obiecte care apar în ea. Ce-mi scapӑ?

Nu-ţi scapӑ nimic. Experienţa este deja completӑ aşa cum este ea. Mai degrabӑ adaugi ceva, un concept, pe deasupra experienţei şi crezi şi, drept urmare, simţi acel concept ca fiind adevӑrat mai degrabӑ decât sӑ experientizezi. Tot ceea ce este necesar este sӑ renunţi la supraimprimarea conceptelor asupra experienţei brute. Atunci Experienţa va strӑluci aşa cum este ea, doar conştienţӑ purӑ.

Dacӑ asta nu e clar, mergi mai adânc în orice experienţӑ. Ia, de exemplu, senzaţia mâinii tale pe masӑ. Refuzӑ sӑ pui etichete abstracte – “mânӑ” şi “masӑ” – şi mergi direct în experienţa nefiltratӑ. Imagineazӑ-ţi cӑ aceasta este prima experienţӑ pe care o ai şi cӑ nu ai niciun fel de referinţe sau amintiri cu care sӑ compari sau sӑ contextualizezi experienţa. Pânӑ la urmӑ, referinţele şi amintirile sunt gânduri, iar experientizarea mâinii pe masӑ nu este un gând. Este o percepţie/senzaţie brutӑ.

Nu este nevoie sӑ distrugi interpretarea gândului, doar las-o deoparte, acolo unde era. Nu te raporta la ea. Ia-ţi atât timp cât îţi trebuie pentru a permite senzaţiei/percepţiei brute sӑ fie simţitӑ pe deplin fӑrӑ de vreun gând etichetator.

Este experienţa brutӑ în sine, altceva decât o vibraţie zornӑitoare amorfӑ? De fapt, chiar şi asta dacӑ spunem, este prea mult. Are un contur, o formӑ, o densitate, o greutate, o localizare, o mӑrime, o culoare, o istorie, o vârstӑ, o valoare, o funcţie sau un cost? Vine împreunӑ cu eticheta “mânӑ” sau “masӑ” ataşatӑ de ea? Vine cu o etichetӑ “eu” sau “nu-eu” ataşatӑ de ea? Este o senzaţie/percepţie sau sunt douӑ?

 Înţelege cu claritate cӑ toate acestea sunt etichete ataşate de gândire experienţei în sine, ca un fel de post-gând. Nu sugerez cӑ aceste etichete nu au scopurile lor practice. Sugerez doar cӑ etichetele “mânӑ” şi “masӑ” şi nu sunt intrinseci experienţei în sine, şi, prin analogie, etichetele “corp“,“lume“, “eu“, “nu-eu“ etc, sunt, de asemenea, pur şi simplu supraimprimate şi impuse de gândire ca un fel de “post-it gând, o rӑz-gândire a realitӑţii experienţei.

Cu alte cuvinte, noi nu experientizӑm niciodatӑ mâna, masa, corpul, mintea, lumea, pe altul, alta, obiectele, eul sau nu-eul. Dacӑ dӑm la o parte toate aceste etichete pe care gândirea le supraimprimӑ experienţei, tot ceea ce rӑmâne este Conştienţa, ceea ce este un alt nume pentru totalitatea neîntreruptӑ a Experienţei.

Acum mergi din nou, mai adânc în experienţa “mâinii” şi a“mesei“ sau în orice altӑ experienţӑ a corpului sau a lumii. Nu este aceasta pӑtrunsӑ şi saturatӑ de Conştienţӑ? Existӑ vreo parte a experienţei care sӑ nu fie una cu Conştienţa? Existӑ vreo substanţӑ prezentӑ, alta decât Conştienţa în experienţa însӑşi?

Luaţi orice experienţӑ, un gând, o imagine, o senzaţie sau percepţie şi exploraţi-o în acest fel. Luaţi ceva care este presupus a fi dur, moale, zgomotos, tӑcut, aproape, departe, plӑcut, neplӑcut, ceva ce pare sӑ fie “eu“ , ceva ce pare sӑ fie “nu eu“ , ceva intern, extern, frumos, urât etc… şi cercetaţi în acest mod.

Pe mӑsurӑ ce explorӑm experienţa noastrӑ, devine din ce în ce mai evident cӑ toate experienţele, indiferent de cât de “aproape“ sau “departe“, indiferent de cât de evident “eu“ sau “nu-eu“  sunt, de fapt, în mod intim una cu Conştienţa. Devine evident cӑ, în experienţa noastrӑ prezentӑ, Conştienţa nu este doar un martor al tuturor experienţelor, ci este însӑşi substanţa lor. Aceasta înseamnӑ cӑ, în realitate, nu existӑ nicio altӑ substanţӑ prezentӑ în experienţӑ în afara Conştienţei.

A fi martorul tuturor obiectelor aparente, martorul existenţei altora, al lumii este un nivel foarte preţios, situat la mijlocul etapei, care elibereazӑ Conştienţa de supraimprimӑrile aparente ale gândului ce o idenificӑ, în mod exclusiv, cu un trup/minte. Dar putem merge şi mai departe şi putem înţelege cӑ, cu cât explorӑm mai adânc, cu atât subiectele martor şi obiectele martor, indiferent cât de subtile ar fi, sunt ele însele supraimprimate şi impuse experienţei înseşi de cӑtre gândire. Eliberatӑ din aceastӑ suprapunere, experienţa se reveleazӑ aşa cum este ea, purӑ conştienţӑ.

Cercetând experienţa noastrӑ în acest mod, acesta n-o face pe ea sӑ fie aşa cum e, ci o descoperӑ a fi fost aşa dintotdeauna. Aceasta nu este o înţelegere intelectualӑ, chiar dacӑ poate fi formulatӑ în termeni intelectuali, cum este cazul aici, fiind vorba de un rӑspuns la o întrebare sau o situaţie. Este mai degrabӑ o cunoaştere experienţialӑ care este a noastrӑ, în mod intim şi fundamental şi nu poate fi zguduitӑ sau retrasӑ.

Pe mӑsurӑ ce explorӑm experienţa în acest mod, creşte şi convingerea noastrӑ experienţialӑ şi devine experienţa noastrӑ intim personalӑ şi de nezdruncinat. O trӑim. Pentru început, aceastӑ înţelegere poate pӑrea intermitentӑ, aparent eclipsatӑ din când în când de vechile obiceiuri ale gândirii şi ale simţirii în numele unei entitӑţi separate. Totuşi, odatӑ cu adâncirea cercetӑrii noastre şi cu lӑrgirea ei, astfel încât sӑ acopere toate domeniile experienţei – gândirea, imaginarea, simţirea şi percepţia – se întӑreşte şi convingerea noastrӑ şi, odatӑ cu ea şi stabilitatea acestei înţelegeri experienţiale. Urmeazӑ o perioadӑ când nu mai e deloc o realizare sau o înţelegere extraordinarӑ, adicӑ la polul opus faţӑ de perspectiva asupra experienţei pe care o aveam în trecut, cea convenţionalӑ, centratӑ pe persoanӑ, ci devine, mai degrabӑ, naturalӑ, simplӑ şi obişnuitӑ.

De fapt, a nu fi aceastӑ deschidere, aceastӑ cunoaştere experienţialӑ, aceastӑ Prezenţӑ Conştientӑ ar presupune un efort. Efortul depus, ce pare sӑ ne facӑ sӑ ne simţim cӑ suntem ceva sau altceva decât Prezenţa, este ceea ce defineşte entitatea aparentӑ şi separatӑ. Simplul proces al gândirii dualiste este cel prin care mereu prezenta continuitate netulburatӑ a experienţei este împӑrţitӑ într-o aparentӑ multitudine de obiecte şi entitӑţi, din care una este menitӑ a fi “eu“, iar restul a fi “nu-eu“. Si pe mӑsurӑ ce rӑmânem conştienţi cӑ suntem aceastӑ prezenţӑ, ea se reveleazӑ pe sine a fi nu doar fundalul neutru şi substanţa experienţei, dar şi sinonimӑ cu pacea, iubirea şi fericirea.

Fragment din  Prezenţa – Arta Pӑcii şi a Fericirii – Rupert Spira

Featured Image by Adrian Balea from Pixabay