Emoţiile apar pentru a îndeplini funcţii specifice. După ce funcţia a fost îndeplinită, emoţia dispare. Fritz Perls, coautorul teoriei gestalt-ului, ar fi spus că emoţiile au o durată de viaţă care include o naştere şi o moarte, un început şi un sfârşit. Când reuşim să le procesăm până la capăt, emoţiile îşi fac apariţia şi dispar în funcţie de o anumită necesitate. Majoritatea sentimentelor vin şi pleacă fără a avea un impact semnificativ asupra noastră. Un număr redus dintre ele ne afectează în mare măsură: unele ne salvează viaţa, altele ne sunt inspiraţie, iar altele ne zdrobesc inima. Acestea sunt emoţiile care se împletesc şi alcătuiesc împreună viziunea noastră despre viaţă.

Dacă am considera că viziunea despre viaţă este o lentilă, atunci starea noastră de a fi ar echivala cu reglarea punctului focal. Starea noastră de a fi variază atunci când trecem prin diverse stări emoţionale, aducând în centrul atenţiei viziunea pe care o avem despre viaţă. Depresia, de exemplu, este o stare în care energia fizică se află la un minim, emoţiile ni se restrâng la o gamă redusă de sentimente şi ne simţim izolaţi spiritual. Avem aici un cerc vicios: starea de a fi influenţează modul în care percepem lucrurile iar ceea ce percepem ne influenţează starea de a fi. Cu timpul, această stare de a fi devine lentila prin care vedem viaţa, iar atunci, până şi fericirea este trăită prin prisma lipsei sale relative.

Matricea emoţiilor –Emoţie-Energie-Esenţă, Synthia Andrews, N.D.