Pe muchia cuţitului: cum se poate rămâne pe creasta valului
Martorul/observatorul reprezintă o atitudine contemplativă de echilibru. Fenomenele apar şi dispar. Individul trebuie se renunţe la dorinţa de a experimenta fenomenele sau de a „gusta” experienţa doar de dragul experienţei.
De remarcat că sentimentele şi gândurile se formează şi se estompează asemenea valurilor. Anticiparea viitorului este deseori consecinţa, izvorâtă din teamă, a tentativei de a-l controla. Teama, controlul şi anticiparea sunt asociate cu îndreptarea concentrării asupra părţii anterioare a valului experimentării. Dimpotrivă, cramponarea de gânduri şi sentimente fie şi pentru 1/10 dintr-o secundă după ce creasta valului v-a depăşit, înseamnă să vă concentraţi asupra trecutului şi să vă agăţaţi de acesta. Concentrarea trebuie să se manifeste asupra crestei valului însuşi, în momentul în care acesta se desface în acea deschidere spre „experimentare”, pe durata a 1/10.000 dintr-o secundă. Identificarea acestui „interval” este posibilă datorită însuşirii intrinseci a conştiinţei/conştientizării, care nu poate fi subiect al amânării. Nu este ceva care să poată fi ales prin percepţie, fiindcă percepţia se deplasează cu exact aceeaşi viteză ca şi gândirea.
Conştientizarea/conştiinţa se află imediat sub sau imediat deasupra rolului de martor/observator. Este silenţioasă şi nemişcată, asemenea cerului sau spaţiului. Prin renunţarea la anticipare, cramponare, căutarea plăcerii sau evitarea neplăcerii, concentrarea rămâne fixată pe muchia de cuţit a crestei momentului fugar. Adoptând această poziţie stabilă, gândirea şi imaginile se retrag treptat şi dezvăluie faptul că acel câmp care stă la baza lor este activat de dorinţa şi de intenţia gândirii însăşi.
Pe măsură ce concentrarea şi interesul se mută de la conţinut la observator/martor, se va descoperi că acesta este o emanaţie a conştiinţei ca şi conştienţă şi o însuşire nonlineară, impersonală primară, imanentă şi autonomă.
Cu toate că această meditaţie/contemplaţie poate părea neobişnuită sau incomodă la început, fiind în acord cu voinţa energiei Divine ea ajunge până la urmă să se poziţioneze de la sine, fără niciun efort. În cazul în care informaţiile la care suntem spectatori nu sunt nici dorite, nu trezesc nici rezistenţă şi nici nu li se conferă valoare fiind considerate drept „ale mele”, acestea încep să se restrângă şi, la un moment dat, dispar. Fiecare dintre ele, pe măsură ce se iveşte trebuie, în schimb, lăsată în seama lui Dumnezeu; astfel se dezvăluie sursa de energie silenţioasă, dornică să fie gândită sau experimentată. Pentru a o dezenergiza, nu trebuie decât să lăsaţi această dorinţă în seama lui Dumnezeu.
Fragment din volumul Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitatea devoţională, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.