Ne putem, însă, îndoi de acest mecanism dacă ne amintim lucrurile pe care ni le-am dorit şi pe care le-am obţinut prin ambiţie, năzuinţă, jinduire, o dorinţă arzătoare, frenetică. Mintea spune: „Ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi renunţat la a-mi dori toate acele lucruri? Dacă nu le-aş fi dorit, cum le-aş fi obţinut?“ Adevărul este că le-am fi putut oricum obţine, însă fără anxietate (teama de a nu obţine ce ne dorim), fără consum de energie, fără efort, fără încercări şi erori şi fără să ne spetim să le obţinem.

„Ei bine“, continuă mintea, „dacă le-aş fi obţinut fără niciun efort, ce s-ar fi ales de mândria acestor realizări? N-ar fi trebuit s-o sacrificăm şi pe aceasta?“ Ba da, ar fi fost necesar să renunţăm la vanitatea sacrificiului şi a strădaniei pe care le-am investit în ele. Ar fi trebuit să renunţăm şi la ataşamentul sentimental faţă de sacrificiul făcut şi la toată durerea şi suferinţa pe care le-am îndurat pentru a ne atinge obiectivele. Este o deviaţie ciudată pentru societatea în care trăim, nu-i aşa? Dacă devenim dintr-odată nişte oameni de succes fără să depunem niciun efort, vom atrage mulţi invidioşi. Pe aceştia îi deranjează foarte tare faptul că nu a trebuit să suportăm tot felul de chinuri, dureri şi suferinţe pentru a ajunge unde ne aflăm. Mintea lor consideră că toate aceste chinuri sunt preţul care trebuie plătit pentru a avea succes.

Să analizăm puţin această convingere. Dacă n-ar exista programarea negativă care ne-a făcut să credem altceva, de ce am plăti costul durerii şi al suferinţei pentru a realiza ceva în viaţă? Nu este o perspectivă mai degrabă sadică asupra lumii şi a universului?

Alte obstacole în calea realizării obiectivelor şi dorinţelor sunt, bineînţeles, învinuirea inconştientă şi meschinăria. În mod ciudat, inconştientul va face ca noi să obţinem numai ceea ce considerăm noi înşine că merităm. Cu cât ne agăţăm mai tare de negativitate şi de imaginea de sine devalorizată care rezultă din aceasta, cu atât vom considera că merităm mai puţin şi ne vom refuza nouă înşine, în mod inconştient, abundenţa de care se bucură atâţia alţii. De aceea se şi spune că: „Bogaţii devin mai bogaţi iar săracii devin şi mai săraci.“

Dacă avem o imagine proastă despre noi înşine considerăm că ne merităm sărăcia, iar inconştientul va avea grijă să vadă acest lucru pus în practică. Pe măsură ce ne eliberăm de micimea noastră sufletească şi ne reconfirmăm inocenţa interioară, pe măsură ce renunţăm la a opune rezistenţă generozităţii noastre, deschiderii spre ceilalţi, încrederii, iubirii şi credinţei, inconştientul va începe să ne aranjeze automat circumstanţele vieţii astfel încât abundenţa să se reverse în viaţa noastră.

Fragment din Capitolul 7: Dorinţa – Letting Go–Calea renunţării, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Featured Image by Gerd Altmann from Pixabay