Tânăra Tatiana privea uimită tot ce putea distinge în acel loc. Puțin mai departe de ea, o siluetă își făcea loc alene prin perdeaua de fum. Trecea pe la fiecare masă și făcea niște semne stranii pe care le repetase și când ajunsese la masa lor. Era o femeie, descoperise Tatiana uimită, o femeie care mergea printre mese ca hipnotizată. Se uita în gol, își ținea brațele pe jumătate îndoite și își freca degetele rapid de parcă ar fi presărat ceva din ele. „E nebuna care se aciuează pe-aici mereu. Oamenii locului îi spun Lica, nu mă întreba de ce. Să nu te sperii, e inofensivă, dar fii atentă la ce-ți spune, dacă va vorbi cu tine“, îi zisese Katrina fetei după ce se întoarse cu băuturile.

Lica se oprise în dreptul Tatianei abia după ce dăduse două ture întregi ale barului. Fumul se mai disipase. Pe scena din celălalt capăt al camerei erau trei artiști cărunți, cu părul până la brâu, îmbrăcați în niște cămășoaie albe, lungi până la călcâie. Cântau la gusli8. Captivată de melodia lor, Tatiana nu observase când se apropiase bătrâna de ea. După ce-a observat-o, de emoție, s-a ridicat de pe scaun, ca la şcoală. Katrina nu-i dădea atenție bătrânei care, de cum ajunsese la fată, coborâse la nivelul ei. O privea drept în ochi. Părul ei roșcat și rar dezvăluia zone de piele închisă la culoare, poate sânge uscat, dar nu asta o fascinase pe Tatiana. Nici ia murdară de pe bătrână sau fusta aia maro cu tivul ce-i atârna până aproape de pământ, ci ochii. Ochii ei aveau ceva ce hipnotiza. În locul pupilelor din mijlocul irisurilor ei verzi, Lica avea o luminiță, ca de sidef. „Tu știi unde-i nordul, fetiță?“, a întrebat-o Lica de cum i-a captat atenția. Tatiana înțepenise, nu mai scotea un cuvânt. „Acolo trebuie să ajungi, dar nu te grăbi, mai e timp“, continuase bătrâna. Lângă ea, Katrina își vedea de consumația ei, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum bătrâna nici nu era acolo.

După ce se căută bine de tot în toate buzunarele, de undeva din spatele fustei Lica a scos o cutiuță aurie de metal și i-a pus-o Tatianei în palmă. „Ia-o, e a ta, nu a mea. Du-o acolo unde trebuie s-ajungă, bine?“, i-a zis zâmbind. În gură nu mai avea niciun dinte. Tatiana încuviințase și prinsese cutia cu ambele mâini. Avea un parfum discret pe care nu-l cunoștea pe-atunci. Era o aromă de mosc.

Înainte să plece de la masa lor, Lica a rugat-o pe Tatiana să aibă mare grijă de cutiuță pentru că în ea ar fi stat oameni, cândva. Obiectul acela aurit ar fi făcut parte din unele ritualuri de „aprindere a focului vieții“. Ritualurile fuseseră practicate de o lojă din secolul al nouăsprezecelea. Tatiana nu reținuse numele lojei. În schimb, „lojă“ îi rima cu „ojă“, iar asta nu i s-a mai șters din minte nicicând. Pentru ea, oja rămăsese mereu doar roșie. Ca o floare de mac.

8 gusli [гусли], instrument vechi rusesc. Poate fi văzut pe manuscrise din sec. 14, ceea ce înseamnă că a existat în tradiția poporului rus chiar mai devreme. Se cântă ținându-se pe genunchi prin ciupirea sau lovirea coardelor.

Fragment din romanul La capătul şoaptelor de Mihai Cotea