Gândesc, deci nu exist – 101 dulcezenii de acrit mintea
Însoţite de grafica inspirată semnată de Oana Manea, dulcezeniile lui Matei Georgescu îndulcesc spiritul cititorului dispus să uite de acreala minţii.
Prefaţa acestui volum este semnată de Valentin Protopopescu şi este intitulată Despre rahatul cu lămâie.
“În lumea duală a subiectului care observă şi a obiectului observat, există separaţie şi însingurare. Ca observatori ai lumii suntem separaţi de aceasta: însingurarea este tributul pe care-l plătim universului pentru cunoaşterea duală, cognitivă, pentru capacitatea de observare.
Numai în somnul profund suntem lumea, pentru că nu mai rămâne nimic în afara lumii, nici un subiect-observator, nici un obiect-observat. Realul numenal al existenţei noastre se află în somnul profund, dar suntem dependenţi de „irealitatea” fenomenală a stării de veghe şi a stării de vis.
Aceste idei, dacă sunt trăite, reprezintă excelenţa treziei[1], a realismului existenţial. Budha, cel treaz, ca şi Iisus, s-au referit la aceeaşi realitate ultimă; modul în care ne-a parvenit mesajul lor ne-a produs încurcătură. Mesajul lor nu se poate transmite prin cuvânt, se poate „trăi”, se poate explora.
Avem toate datele necesare explorării fundamentelor realului: indiferent dacă-i spune „rugăciune” sau zazen, este vorba despre un cadru în care ne putem observa direct, fără imagini, fără speculaţii[2]; altfel decât acum, când citim aceste rânduri, separaţi cognitiv de corpul nostru.
[1] Deşi ar putea fi folosit şi termenul trezvie, echivalentul creştin mistic al stării de satori.
[2] Cuvântul, în sine, este speculativ: produce o imagine „oglindită” a realului. În această accepţiune, orice formă de cunoaştere verbală este speculativă. Cunoaşterea preverbală, mai precis cea a-duală, este unica experienţială, care permite constituirea Realului.”
În încheierea Cuvântului ce prefaţează cartea, Valentin Protopopescu spune:
“Matei Georgescu este un om cu minte, dar fără să «joace» în specialist. Unica «specialitate» pe care şi-o recunoaşte este cea socratică, potrivit căreia să ştii că nu ştii nimic reprezintă supremul adevăr al unei vieţi cuminţi. Din acest punct de vedere, autorul superbului volum de «dulcezenii» Gândesc, deci nu exist este mai cuminte, recte mai înţelept decît foarte mulţi «edificaţi» ai neroadei noastre epoci anti-culturale. Mari heideggerologi, angelologi, recentologi sau freudologi ş.a.m.d. au multe a învăţa de la cuminţenia rostuită, reflectată şi moralizată de care dă dovadă, cumpănit, Matei Georgescu. Hârşit prin viaţă, deştept, analitic, natural, introspectiv, de o profunzime care-l face suspect, masochist, căci nu se bate cu pumnul în piept cât de sapienţial este dînsul, autorul face figură anonimă printre sociopaţii şi istericii, printre impostorii şi demonstrativii acestor zile delirante pe care, vrem-nu vrem, suntem condamnaţi să le trăim în România Căpitanului Hook.
Nu mă aştept ca zicerile sale să zguduie inerţia tălâmbă şi blocul de clişee ce dau măsura culturii noastre actuale, dar sper, pe de altă parte, ca măcar cititorii tineri să frecventeze cu juisanţă rândurile cuminţi, pline de savuroasă mintoşenie psihanalitică, pe care Matei Georgescu le pune în pagină cu graţie şi inspiraţie. Psihoterapeut discret, buddhist asumat, acesta stăpîneşte arta de a împăca Vestul şi Estul într-o disciplină lăuntrică dificilă dar salutară – pentru inşii care au destul spirit să-i calce pe urme. Dar nu e deloc uşoară o asemenea însoţire cu un maestru ce-şi declină cu modestie condiţia. Urmele sale sunt invizibile, aidoma spuselor lui Gautama, sau înşelătoare, precum panseurile ultimului Lacan. Aşa că se vor deda la «dulcezenii» doar iniţiaţii. Vă doresc să puteţi intra în strâmtul lor cerc!” – Valentin Protopopescu
Cartea se încheie cu gândurile lui Ioan Gyuri Pascu:
“Hăţişul de gânduri creat de marea dependenţă faţă de cele materiale ne împiedică să facem călătoria interioară. O cărţulie precum această adunare de vorbuliţe ne poate ajuta, dacă vrem, să obţinem nişte pauze de gândire analitică menite să ne ofere răgazul de a ne găsi pe noi înşine înăuntrul nostru. Incercaţi un exerciţiu simplu: cel de a fi şi context şi conţinut în raport cu această carte. Dacă o priviţi ca pe un context frumos, veţi fi conţinuţi de cuvinte, de grafică, de copertă, de aşezarea în pagină, veţi putea simţi că sunteţi parte din această carte. Dacă veţi fi contextul inimii şi minţii deschise veţi putea conţine la rându-vă această carte şi-o veţi putea împărtăşi mediului înconjurător prin faptele voastre. Făcând acest exerciţiu, această carte vă va ajuta să aflaţi mai uşor miracolul interior ca astfel să puteţi înfăptui micile miracole ce înnobilează exteriorul. Călătorie plăcută pe traseul oferit de Matei Georgescu înspre MIRACULOSUL NIMIC!” – Ioan Gyuri Pascu
Iată câteva pagini:

O viaţă şi o clipă
Pentru a căuta
este insuficientă o viaţă.
Pentru a găsi,
ajunge o clipă.


Trotuarul, pe care-l face
Oamenii merg pe cale pentru a ajunge undeva, acolo.
Câte unul stă şi calea merge;
o cale rulantă, ca un trotuar, pe care-l face, când stă.


Laudă umbrei
– Lăudă umbrei, pentru efortul, discret, de a fi în urma noastră toată viaţa.
– Nu după toţi, pentru că unii şi-au pierdut urma.
– Nu urma, umbra.
– Ba da, pentru că umbra scapă tu urma.



Puşcăria
Mintea eruditului e ca o puşcărie de cinci stele.
Uneori ar vrea să evadeze, dar îi e frică să nu piardă locul.
De aceea, aşteaptă, toată viaţa, o amnistie şi citeşte cărţi bune.
Omul şi aerul
Ce aer, Dumnezeule! zice omul, dându-şi aere.
Ce om, Dumnezeule! zice aerul, preferând să nu-şi dea oameni.
Punctul
La început a fost cuvântul; la sfârşit, punctul.
De aceea, cei ce au cuvântul pot să pună punct.
Asta înseamnă că cei ce nu au cuvântul, nu au nici început, nici punct.
Au zazen?
Anul apariţiei: 2010
Număr pagini: 108
Grafică: Oana Manea
[…] Gândesc, deci nu exist – 101 dulcezenii de acrit mintea […]
[…] Alte fragmente din prefaţa cărţii şi din conţinutul său, aici […]