Amintindu-mi că urmează să se încheie şi luna mai, că se apropie 1 iunie, că există şi câteva cărţi de poveşti pentru copii în catalogul editurii, am răscolit prin toate amintirile şi am găsit filmările – aşa proaste cum sunt, că asta era camera video pe care o aveam atunci – cu repetiţia generală şi unica reprezentaţie a spectacolului realizat de Cartea Daath şi prezentat în anul 2013, în Piaţa Festivalului “George Enescu” – Aventurile lui Chilli Ramirez.
Tot aşteptaserăm să fie produs textul acesta de vreun teatru pentru copii, de mai bine de 10 ani aşteptam, dar cum în 2013 am reeditat CD-urile (Aventurile lui Chilli Ramirez şi Aventurile lui Moş Crăciun) şi am alcătuit cărţi ilustrate grafic de (copiii la vremea aceea) Anastasia Soleanu şi Iarina Pascu, şi chiar dacă ne doream un spectacol cu păpuşi, am îndrăznit să ne dorim şi Dumnezeu ne-a ajutat să-i facem o adevărată lansare lui Chilli Ramirez, urcându-l pe scenă prin actorul Alexandru Şinca, alături de sora lui, Chillita, interpretată de Aida Avieriţei.
Trei ani mai târziu, regizorul Attila Vizauer a pus în scena Teatrului Arlechino din Braşov visul – un spectacol cu păpuşi, un spectacol care a încântat şi care a primit chiar şi premii. Minunate păpuşi, minunaţi actori păpuşari la Teatrul Arlechino Braşov! Iar Aventurile lui Chilli Ramirez este încă în programul teatrului! (aviz braşovenilor! 🙂 )
Am adunat câteva imagini şi înregistrări video (cu o calitate inferioară, dar cu o valoare inestimabilă) de-atunci, din 2013 şi le-am postat în canalul youtube al editurii.
În după-amiaza zilei de 21 septembrie 2013, actorii Aida Avieriţei, Jennifer Corrales, Alexandru Şinca şi cei doi plecaţi în lumi mai bune, Sorin Şaguna şi Ioan Gyuri Pascu s-au îmbrăcat în personajele primei poveşti, “Chilli Ramirez şi buletele de caşcaval” şi au urcat pe marea scenă organizată cu ocazia Festivalului “George Enescu”, spre încântarea copiilor şi a adulţilor prezenţi acolo, în piaţă. Minunaţi actori şi minunate eforturile lor de a face un spectacol aproape fără buget, dar cu multă inimă.
Şi pentru că se apropie 1 iunie, am aşternut preţurile cărţilor de poveşti alături de un cadou. Nu am făcut nicio reducere pentru Aventurile lui Moş Crăciun deoarece mai sunt doar câteva exemplare din această carte.

Acestea fiind scrise, vă doresc sănătate şi puterea de a vă bucura de fiecare nouă zi!
Daniela Marin