Update 17 martie:
Acum, online! Cu un preţ nou, în alte condiţii, acelaşi atelier.
Eşti în căutarea unui răspuns, a unui partener cu care să poţi dezbate o problemă care te frământă, simţi că trebuie să-ţi clarifici ideile, îţi doreşti să te cunoşti cu adevărat sau să descoperi o metodă prin care nu doar să înlocuieşti programele existente în gândirea ta, ci să le poţi schimba fără a folosi autosugestia?
Mi-am adăugat şi eu la mapă câteva diplome, nu zic, dar consider că cea mai importantă achiziţie a fost lucrul direct cu oamenii, cunoaşterea directă, experienţială. Cred că sunt mai mult de 13 ani de când mi-am dedicat aproape tot timpul acestui tip de lucrare şi vreo 20 de ani de când mi-am înţeles acest rost. Cum niciodată nu am răspuns insistenţelor altora de a face ceva fără să fi înţeles sensul şi utilitatea respectivei acţiuni, nu am urmat sfaturile de a mă pune la dispoziţie în astfel de sesiuni private, în felul acesta, până acum. Aşa s-au adunat lucrurile, timpurile şi toate celelalte elemente încât ACUM este potrivit. Nici măcar cifrele nu sunt întâmplătoare, pentru că universul nu se joacă de-a întâmplarea, pentru că sincronicitatea guvernează împreună cu legea necesităţii toate acţiunile noastre fie că ştim, fie că nu ştim.
Definesc Atelierul astfel: acel spaţiu şi context în care se munceşte pentru a se obţine un rezultat cât mai înalt cu putinţă. Este Personal pentru că înseamnă sesiuni private pe o temă stabilită anterior, dar poate fi individual sau de grup (cuplu sau părinţi şi un copil/sesiune).
Tema pe care trebuie s-o stabiliţi înainte de a comanda acest atelier este precum bulgărele de lut din care veţi crea obiectul dorit. O statuetă, un vas sau pur şi simplu o lucrare neaşteptată, neimaginată, negândită.
Prin urmare, stabileşte tema sesiunii, încadreaz-o într-un domeniu general (ex. relaţii, comunicare, profesional, aptitudini, evoluţie spirituală, etc.), adaugă date suplimentare pe care le consideri necesare, pune toate acestea într-un e-mail, adaugă prenumele, adresa de corespondenţă (dacă este alta decât cea de la care trimiţi e-mailul), un număr de telefon şi trimite-le la adresa editura.cartea.daath@gmail.com. În subiectul e-mailului completează : Inscriere Atelier Personal.
SAU
completează formularul din această pagină:
https://carteadaath.com/atelier-personal/
Vei primi un răspuns de confirmare a primirii mesajului tău în maximum 48 de ore. Odată cu această confirmare vei primi acceptul de a achiziţiona produsul şi factura proforma în baza căreia vei putea plăti (prin transfer bancar). Sau nu! Îmi rezerv dreptul de a refuza.
Comanda o vei face aici:
https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/atelier-personal/atelier-personal-daniela-marin
Rămâne să stabilim împreună data şi ora.
Până atunci, vă doresc să trăiţi în Bucurie!
Cu drag,
Daniela Marin
De multe ori cuvintele transmit prea putin din ceea ce vrem sa exprimam, insa recomand cu Incredere si Bucurie acest Atelier. De-a lungul anilor ( ce expresie :)) , de ce doar lungul anilor, de ce nu si de-a latul anilor ? ) am participat la mai multe Ateliere organizate de Daniela si pot spune ca, in fiecare moment am primit ceea ce era necesar in dezvoltarea mea . Nu se fac miracole daca nu esti constintios si lucrezi si TU(mintea ta ) cu tine/pentru tine, insa in acest cadru al Atelierului am gasit mereu un sprijin, un raspuns, o vorba buna si incredere ca pot sa schimb ceea ce nu este benefic pentru mine, in fiecare moment. Alegerea este a ta , cand crezi ca vrei/meriti sa deschizi usa si sa te bucuri de tot ceea ce este!
Cu folos si bucurie,
Mihaela.
Multumesc, Mihaela! <3