Prima întâlnire cu Atelierul Cuvântului s-a încheiat cu prelungiri. “Dar nu vreau să se termine!” a spus cineva, deşi depăşisem timpul alocat cu 20 de minute. Altfel spus, participantelor, căci am avut 12 doamne şi domnişoare, le-a plăcut.
Nu vă imaginaţi că a fost uşor, cu floricele şi pisoiaşi sau discuţii despre modă. Dimpotrivă. N-a fost deloc confortabil minţii obişnuite să păstreze în sentinţele sale tot felul de noţiuni care-i asigură existenţa prosperă. Şi, deşi marea majoritate au mai participat şi la alte cursuri sau ateliere, ba chiar practică meditaţia, noutăţile au surprins. Exerciţii care sprijină conştientizarea barierelor sau a convingerilor din subconştient, exerciţii care facilitează legătura directă cu Sinele, multă practică, aşa cum şi trebuie să se întâmple într-un atelier, nu?
Maria Albu, căreia îi mulţumesc din suflet, a scris o scurtă recenzie în site-ul editurii:
“Pentru mine a fost deosebit acest Atelier. Foarte profund, axat pe multe exercitii care te ajuta sa descoperi si sa te descoperi/sa te regaseti.
Iti multumesc, Daniela Maria Marin ! ❤️”
Întrebându-le ulterior dacă consideră că aş putea restrânge durata atelierului la o singură zi deoarece am înţeles că trebuie să mai adaug nişte exerciţii, Ioana B. mi-a trimis acest mesaj:
“ Poţi să adaugi recunoștința și aprecierea mea, ca participant la primul tău atelier al cuvântului, pentru tot ce ne-ai transmis, ne-ai învățat și am trăit în aceste două zile. Recomand din suflet tuturor să participe la următoarele.”
Cu recunoştinţă şi iubire îi răspund şi eu, Ioanei! <3
“Să fie de folos!” este un principiu pe care încă îl port conştient în minte. Încă nu am renunţat la el, deşi înţeleg că până şi el limitează ceea ce, poate, s-ar putea revărsa diferit. Aleg să mă bucur pentru orice bucurie a altuia, să mă bucur că le-a fost de ajutor fie şi numai unul dintre exerciţii sau una din frazele rostite. Din bucuria asta împărtăşită se luminează cerul oamenilor.
“Pentru mine, Atelierul Cuvântului a fost o călătorie prin universurile cuvintelor. Am spus “Da” acestui atelier pentru că, în mare parte, ne exprimăm, gândim în cuvinte şi am rezonat cu acest context pe care îl prezenta atelierul în descrierea sa. Mare a fost surprinderea când am înţeles câte cuvinte asociate cu anumite situaţii din viaţa mea erau stocate în arhiva minţii , unele foarte departe de conştienţa mea. Cu bucurie, recomand să vă permiteţi deschiderea să trăiţi această experienţă pe care Atelierul Cuvântului o oferă. Şi, dacă nu mă crezi “pe cuvânt” 😁 atunci verifică “pe cuvântul tău “. Semnat, Mihaela Tolan”
Mulţumesc tare mult, Mihaela, pentru această recomandare! <3
Mulţumesc tuturor celor care au participat la debutul Atelierului Cuvintelor! <3
Niciun atelier, niciun curs pe care l-am ţinut nu a semănat cu altul. Nu ar avea cum. Fiecare context este diferit. Fiecare “acum” impune alte condiţii. Fiecare întâlnire este vie, în ciuda temerii că “online-ul” este un element artificial şi mai ales o barieră. Nu ştiu cum e pentru alţii, dar eu nu am simţit vreo barieră. Poate pentru că spaţiul şi timpul nu sunt şefii Prezenţei.
Voi adăuga câteva exerciţii şi, cel mai probabil, încă cel puţin o oră duratei viitorului atelier.
Acest context facilitează o introspecţie diferită, o cercetare ce conduce la descoperirea programelor mentale care ne influenţează reacţiile, ne împinge spre cunoaşterea şi recunoaşterea acelor răni-embleme de care ne menţinem agăţaţi considerând că aşa trebuie să fie, că trebuie să învăţăm să trăim cu suferinţa până la capătul vieţii. Alegerea de a lucra cu noi înşine pentru a ne elibera de energia sau de cicatricile rănilor emoţionale este, bineînţeles, a noastră.
În timp ce scriu această pagină de jurnal, Paula Lazăr a postat recenzia ei în site-ul editurii:
“Tot ce simt, este Recunostinta, ca o astfel de lucrare ca Atelierul Cuvantului exista.
Sa poti trai, intelege, simti ce putere au cuvintele care ne stapanesc viata, intr-o interactiune de cateva ore timp de 2 zile, este o sansa.
Ca in toate atelierele Cartea Daath la care am participat, investigatia noastra a incorporat si dimensiunea stiintifica a temei, care este intotdeauna un up-grade masiv in notiunile mele in domeniu.
Dintre exercitiile facute, cel in care invatam sa accesam campul din spatele unui cuvant, cum putem constientiza incarcatura pe care i-o atribuim si ce facem cu ea, este un dar.
Daruit din Iubire pentru toata viata.
Multumesc, Daniela Marin! ❤”
Recunoştinţă şi iubire îţi transmit şi eu, Paula! <3
Paradigma fiecărei persoane, felul în care trăieşte, în care percepe evenimentele vieţii sale, percepţia despre sine şi despre alţii, toate sunt construite din cuvinte şi gânduri exprimate, dacă nu prin cuvânt, atunci prin imagine, dacă nu prin imagine, atunci printr-o senzaţie ce este, ulterior, numită printr-un cuvânt. Scoarţa cerebrală emite răspunsuri pentru fiecare impuls care ajunge la ea. Nu toate informaţiile (frecvenţele) ajung la ea, dar cele care reuşesc să ajungă sunt comparate cu conţinutul bazei de date, sunt analizate, etichetate şi primesc un răspuns. Acţiunea şi reacţiunea sunt implicite.
Iniţial, adică în urmă cu cinci ani, acest atelier ar fi trebuit să fie plin de experimente ştiinţifice. Nu am reuşit atunci să găsesc cele necesare, am renunţat între timp dar, cine ştie, poate că vor apărea şi acestea, de-abia acum, în 2020.
Mă opresc aici cu “jurnalizarea” noului atelier, dorindu-vă, din suflet/iubire şi prin cuvinte: sănătate şi puterea de a schimba tot ceea ce este necesar astfel încât să trăiţi viaţa în Bucurie!
Daniela Marin
[…] În 3 şi 4 octombrie am programat Atelierul Cuvântului. Acesta nu este un atelier gratuit. Dar preţul este unul simbolic. Şi acest atelier se va petrece online prin Zoom. După prima sa ediţie, am primit chiar şi feedback! […]
[…] invadat mintea de la bun început, oho, de când a apărut acest concept de atelier… din 2015! Numai că prima sa ediţie s-a petrecut anul trecut. Cum spuneam, un atelier pentru viitor cred că furnizează un sens ce poate fi recunoscut de unii, […]