I-am spus “Atelier de meditaţie”, deşi este vorba despre mai mult decât a învăţa să respirăm, să ne menţinem atenţia asupra unui lucru până când gândurile încetinesc din vacarmul lor disperat şi haotic, consumator de energie, până când ajungem să cunoaştem liniştea, echilibrul, pacea. Sunt atâtea materiale despre meditaţie în ziua de azi. Discernământ să avem, să putem selecta ceea ce este adevărat şi de folos.
Cu experienţă sau fără experienţă în tainele meditaţiei, sunteţi bineveniţi în Atelierul de meditaţie. Cele opt sesiuni progresive sunt dedicate descoperirii beneficiilor meditaţiei, în primul rând. Efectele asupra corpului se observă aproape imediat după începerea practicii şi pot conduce la transformări pozitive de lungă durată.
Ce-nseamnă “sesiuni progresive”? Înseamnă că începem de la nivelul zero şi avansăm cu fiecare sesiune, folosind tehnici diferite de la o întâlnire la alta. De aceea este necesar să participaţi la toate sesiunile.
Dacă v-aţi hotărât să deschideţi această poartă, trimiteţi un email la adresa atelierspiritual@gmail.com. pentru a vă înscrie. Înscrierea vă va permite accesul în sală.
Atelierul de meditaţie va începe Duminică, 2 februarie, de la ora 16.00 şi se va încheia la ora 17.30.
Programul celor 8 întâlniri este următorul:
Duminică, 02.02.2020 – 16.00 – 17.30
Marţi, 11.02.2020 – 18.30 – 20.00
Marţi, 18.02.2020 – 18.30 – 20.00
Duminică, 23.02.2020 – 16.00 – 17.30
Marţi, 25.02.2020 – 18.30 – 20.00
Marţi, 03.03.2020 – 18.30 – 20.00
Marţi, 10.03.2020 – 18.30 – 20.00
Marţi, 17.03.2020 – 18.30 – 20.00
Pot participa şi copii cu vârsta de minimum 9 ani cu condiţia participării împreună cu cel puţin unul din părinţi.
Am ales să ofer posibilitatea participării pe baza unei donaţii deoarece darurile nu pot fi “preţuite”. Iar ceea ce a fost primit ca un dar, nu poate fi vândut, ci doar dăruit mai departe. Acest dar este mai mare decât toate celelalte valori investite în dezvoltarea mea. Desigur, există costuri necesare organizării fiecărei sesiuni. Alegerea este întotdeauna o acţiune personală pentru care ne asumăm responsabilitatea. Alegem cu sufletul şi cu mintea sau alegem cu toată Fiinţa.
Crearea acestui context cu intenţia de a împărtăşi este şi aceasta o alegere. Am ales, prin urmare, să dăruiesc.
Cu iubire,
Daniela Marin
