Fragment din capitolul 12, Alegerea vieţii

Călătoria Sufletelor, Michael Newton, Ph.D., Editura Cartea Daath, 2005

În ciuda faptului că au o familie şi prieteni pe Pământ, multe suflete încarnate se simt singure şi anonime în mijlocul unei populaţii impersonale. Sper ca prin intermediul cazurilor mele să demonstrez că în lumea spiritelor se întâmplă contrariul, sufletele noastre fiind implicate acolo în cele mai adînci şi mai intime relaţii de dăruire nesfârşită şi eternă. Identitatea noastră spirituală este cunoscută şi apreciată de o multitudine de alte entităţi, de al căror sprijin nu încetăm să ne bucurăm niciodată.

Întinerirea energiei noastre şi propria evaluare a sinelui durează mai mult la unele suflete decât la altele, dar, în cele din urmă, sufletul este motivat să înceapă procesul de încarnare. Dacă mediul nostru spiritual e greu de lăsat în urmă, ca suflete ne amintim, de asemenea, cu afecţiune şi chiar cu nostalgie de plăcerile fizice ale vieţii de pe Pământ. Când rănile unei vieţi anterioare s-au vindecat şi ne-am refăcut în întregime, simţim chemarea unei manifestări fizice a identităţii proprii. Sesiunile de pregătire cu consilierii şi colegii noştri ne-au sprijinit în efortul spiritual de a ne pregăti pentru următoarea viaţă. Karma şi acţiunile noastre trecute, cât şi greşelile şi realizările noastre au fost toate evaluate spre a putea fi stabilit un traseu optim al încercărilor viitoare. Sufletul trebuie acum să asimileze toate aceste informaţii şi să treacă la acţiune, pe baza următoarelor trei decizii esenţiale: 1.Sunt pregătit, oare, pentru o nouă viaţă fizică? 2. Ce lecţii vreau să urmez în mod special pentru a avansa în cunoaştere şi dezvoltare? 3. Unde ar trebui să merg şi cine ar trebui să fiu în viaţa viitoare, pentru a avea condiţii optime de a lucra la obiectivele mele?

Sufletele mai bătrâne se încarnează mai puţin, indiferent de cererile demografice de pe planetele pe care au fost repartizate. Când o lume moare, acele entităţi care nu şi-au terminat treburile se mută în alta, care are o formă de viaţă potrivită cu sarcinile pe care le aveau de îndeplinit. Pentru un suflet etern, ciclul încarnărilor pare a fi reglat mai mult de dorinţa interioară a acestuia decât de nevoia trupurilor gazdă ce evoluează într-un univers planetar.

Totuşi, Pământul are cu siguranţă o nevoie crescândă de suflete. Astăzi (cartea a apărut în SUA în anul 1994) avem peste cinci miliarde de oameni. Estimările demografilor cu privire la câţi oameni au trăit pe Pământ în ultimii 200.000 de ani variază. Media estimată este de circa 50 de miliarde de oameni. Această cifră, pe care eu o consider totuşi mică, nu semnifică numărul vizitelor făcute de diferite suflete. Reţineţi că aceleaşi suflete continuă să se reîncarneze şi că mai sunt şi cele care ocupă mai multe trupuri în acelaşi timp.

Există specialişti în reîncarnare care consideră că numărul oamenilor ce trăiesc astăzi pe Pământ se apropie de numărul total al sufletelor care au trăit aici vreodată. Frecvenţa încarnării sufletelor pe Pământ este inegală. Este evident că astăzi Pământul are mai multă nevoie de suflete decât avea în trecut. S-a estimat că în anul 1 populaţia lumii era în jur de 200 milioane de oameni. În 1800 populaţia lumii crescuse deja de patru ori, pentru ca după numai 170 de ani să crească din nou, tot de patru ori. Estimările indică faptul că în intervalul 1970 – 2010 e de aşteptat ca populaţia lumii să se dubleze.

Când studiez cronologia încarnărilor clienţilor mei, observ că, de regulă, există o pauză de sute, chiar mii de ani între vieţile lor în culturile nomade din Paleolitic. Odată cu apariţia agriculturii şi a domesticirii animalelor din Epoca Neolitică, în urmă cu 7000 – 5000 ani, subiecţii mei raportează că au trăit vieţi mai dese. Totuşi, vieţile lor sunt adesea despărţite de perioade de 500 ani. Odată cu ridicarea oraşelor, dezvoltarea comerţului, şi cu accesul mai uşor la hrană, văd că încarnările sufletelor se măresc proporţional cu creşterea demografică. Între anii 1000 si 1500 d.Hr., clienţii mei au o medie de o viaţă la două secole. După 1700, aceasta medie s-a schimbat la o viaţă într-un secol. Din jurul anului 1900, majoritatea subiecţilor au mai trăit cel puţin o viaţă într-un secol. Această creştere a numărului încarnărilor sufletelor a fost contestată pe motiv că amintirile vieţilor trecute sunt cu atât mai proaspete, cu cât oamenii aflaţi sub hipnoză se apropie de viaţa lor actuală. Acest lucru poate fi adevărat într-o anumită măsură, dar dacă o viaţă este importantă, ea va fi păstrată întotdeauna vie în memorie.

Fără îndoială, enorma explozie demografică pe Pământ constituie principalul motiv pentru care sufletele vin aici mai des. Când i-am intrebat pe clienţii mei despre inventarul sufletelor disponibile, mi-au răspuns că ar trebui să-mi fac griji mai curând pentru că planeta noastră va muri din cauza suprapopulării decât că s-ar epuiza rezervele de suflete. Există convingerea că există întotdeauna noi suflete disponibile pentru a umple orice nevoi ale creşterii demografice. Dacă planeta noastră este doar un exemplu între toate celelalte populaţii inteligente existente în univers, atunci inventarul sufletelor trebuie să fie cu adevărat astronomic.

Am spus că sufletele au libertatea de a alege când, unde şi cine anume vor să fie în vieţile lor fizice. Anumite suflete petrec mai puţin timp în lumea spiritelor, pentru a-şi accelera dezvoltarea, în timp ce altele se opun vehement ideii de a o părăsi. Nu există nici o îndoială că ghizii noştri au o mare influenţă în această privinţă. Aşa cum avem parte de o discuţie, în faza de orientare ce urmează imediat după moarte, tot astfel există nişte discuţii pregătitoare cu sfătuitorii noştri spirituali înainte de a părăsi lumea spiritelor, având ca scop determinarea măsurii în care suntem pregătiţi să ne naştem din nou în forma fizică. Cazul ce urmează ilustrează o scenă spirituală tipică, implicând un suflet aflat la un nivel inferior de dezvoltare.

Cazul 24

Dr.N: Când ai realizat prima oară că ai putea să te întorci pe Pământ?

S: O voce blândă mi-a apărut în minte şi mi-a spus: „Ar fi timpul, nu crezi?“

Dr.N: Cine este această voce?

S: Instructorul meu. Unora dintre noi le trebuie un impuls atunci când se consideră că suntem din nou pregătiţi.

Dr.N: Crezi că eşti pregătit să te întorci pe Pământ?

S: Da, cred că da… M-am pregătit pentru asta. Dar va trebui să studiez foarte mulţi ani Pământeni, până voi termina. E copleşitor.

Dr.N: Crezi că vei merge tot pe Pământ şi când te vei apropia de sfârşitul încarnărilor tale?

S: (pauză lungă) Ah… poate nu… mai există şi o altă lume, pe lângă Pământ… dar tot cu oameni…

Dr.N: Ce înseamnă acest lucru?

S: Pământul va avea mai puţini oameni… va fi mai puţin aglomerat… nu-mi este prea clar.

Dr.N: Unde crezi că ai putea fi atunci?

S: Am impresia că se face o colonizare în altă parte – n-am înţeles exact.

Notă: Opusul regresiei într-o viaţă trecută este progresia într-o viaţă viitoare, procedeu ce permite anumitor subiecţi să vădă frânturi ale viitorului ca pe nişte scene incomplete. De exemplu, unii mi-au spus că populaţia Pământului va fi redusă considerabil până la sfârşitul secolului al XXII-lea, în parte din cauza deteriorării solului şi a schimbărilor atmosferice. Ei văd, de asemenea, oameni trăind în clădiri ciudate în formă de cupolă. Detaliile referitoare la viitor sunt întotdeauna limitate, datorită, presupun, amneziei ce se instalează din motive karmice. Voi avea mai multe de spus despre aceste lucruri în cazul următor

Dr.N: Să ne întoarcem la ce spuneai despre impulsul pe care-l dau instructorii oamenilor pentru a părăsi lumea spiritelor. Ai prefera să nu facă acest lucru?

S: Oh… Mi-ar plăcea să rămân… dar instructorii nu vor să ne învârtim prea mult pe aici, dacă nu vrem să ne plafonăm.

Dr.N: Poţi insista să rămâi?

S: Păi… da… instructorii nu te forţează să pleci, pentru că sunt foarte manieraţi. (râde) Dar au ei metodele lor de a te… încuraja atunci când este timpul.

Dr.N: Cunoşti pe cineva care nu a vrut să revină pe Pământ dintr-un motiv sau altul?

S: Da, prietenul meu, Mark. A spus ca nu-şi mai poate aduce nici o contribuţie. Era atât de sătul de viaţa de pe Pământ, încât nu dorea să se mai întoarcă.

Dr.N: A trăit multe vieţi?

S: Nu, nu chiar. Dar nu se adapta bine.

Dr.N: Ce au făcut profesorii cu el? I s-a permis să rămână în lumea spiritelor?

S: (reflectând) Alegem să ne naştem din nou atunci când se hotărăşte că suntem pregătiţi pentru acest lucru. Ei nu te forţează în nici un fel. Lui Mark i-a fost arătat că îi ajutase pe cei din jurul lui.

Dr.N: Ce s-a întâmplat cu Mark până la urmă?

S: După încă o serie de… îndoctrinări… Mark şi-a dat seama că s-a înşelat în privinţa abilităţilor sale şi s-a întors, în cele din urmă, pe Pământ.

Dr.N: Îndoctrinări! Acest lucru mă duce cu gândul la constrângere.

S: (deranjat de remarca mea) Nu este deloc aşa! Mark era doar descurajat şi avea nevoie de încredere pentru a continua să încerce.

Notă: În capitolul patru, referitor la sufletele dislocate, subiectul cazului 10 ne vorbeşte despre felul în care sunt „remodelate“ sufletele care au acumulat prea multă energie negativă pe Pământ. Cazul 22 menţiona, de asemenea, nevoia restaurării sufletelor afectate. Acestea sunt modificări mai serioase decât refacerea primară ce se pare că a fost folosită în cazul sufletului obosit al lui Mark.

Dr.N: Dacă ghizii nu vă forţează, poate, oare, un suflet să refuze categoric să se nască din nou?

S: (pauză) Da… Cred că poţi să stai aici şi să nu te mai naşti niciodată în formă fizică dacă urăşti atât de mult acest lucru. Dar instructorii i-au spus lui Mark că dacă nu trăieşte într-un trup, studiile sale vor dura mai mult. Dacă ratezi ocazia unei experienţe directe, pierzi mult.

Dr.N: Ce poţi să-mi spui despre situaţia inversă, când un suflet insistă să se întoarcă imediat pe Pământ, să zicem după o moarte prematură?

S: Am văzut şi astfel de cazuri. Este o reacţie impulsivă, care dispare după o vreme. Instructorii te ajută să înţelegi că graba de a te întoarce undeva ca nou-născut nu schimbă circumstanţele morţii tale. Acest lucru ar putea să se întâmple doar dacă ai putea renaşte imediat, ca adult, şi în aceeaşi situaţie. În cele din urmă, toţi îşi dau seama că trebuie să se odihnească şi să reflecteze.

Odată ce un suflet a decis să se reîncarneze, următoarea etapă în procesul de întoarcere este aceea de a fi îndrumat către locul de alegere a vieţii. Înainte de a se decide cine vor fi în noua viaţă, sufletele se gândesc când şi unde anume doresc să meargă pe Pământ. Având în vedere această practică spirituală, am împărţit selecţia vieţii şi alegerea finală a unui trup în două capitole, pentru o mai bună înţelegere a acestui proces. Alegerea, pe de o parte a timpului şi a locului încarnării şi, pe de alta, a cui anume vrem să fim, nu reprezintă două decizii complet separate. Cu toate acestea, începem având posibilitatea de a vedea cum ne-am putem integra în anumite medii, în viitor. Apoi atenţia ne este îndreptată asupra oamenilor care trăiesc în aceste locuri. Am fost puţin intrigat de această procedură până când am realizat că un suflet este puternic influenţat de condiţiile culturale, de evenimente şi de participanţii la acestea, într-o anumită perioadă de timp. Am început să cred că lumea spiritelor, ca întreg, nu funcţionează uniform. Toate regiunile spirituale sunt văzute de sufletele care călătoresc având aceleaşi proprietăţi eterice, dar cu aplicaţii diferite. Ca o ilustrare în acest sens, spaţiul orientărilor menit sufletelor care se întorc poate contrasta cu spaţiul de alegere a vieţii, menit sufletelor ce pleacă. Amândouă implică evaluări ale vieţilor pentru suflete aflate în tranzit, evaluări ce includ scene de pe Pământ, dar asemănările se opresc aici.

Dr.N: Bine, spune-mi atunci ce părere ai despre perspectiva unei noi vieţi.

S: Sunt emoţionat. Nu aş avea nici o satisfacţie fără vieţile mele fizice.

Dr.N: Ce faci atunci când eşti pregătit pentru o nouă încarnare?

S: Merg într-un loc special.