Adevărul fiecărui nivel al conştiinţei este auto-probatoriu prin faptul că fiecare nivel are marja sa inerentă de percepţie care confirmă ceea ce deja era considerat adevărat. Astfel, orice om îşi simte justificate punctele de vedere ce stau la baza acţiunilor şi credinţelor sale. Aici se ascunde pericolul inerent al tuturor justificărilor. Oricine se poate justifica, începând cu criminalul care-şi motivează ieşirile de mânie şi până la demagogii eccleziastici şi extremiştii politici de toate nuanţele. Distorsionând contextul, e posibil să justificăm virtual orice comportament uman.
Dialogul uman este prodigios în vastitatea şi subtilitatea sa, reflectând interacţiunile caleidoscopice ale câmpurilor energetice puternice de atracţie care formează conştiinţa omului. Strălucirea marilor filosofi ai lumii din aceste 25 de secole a fost uluitoare în anvergura şi complexitatea sa. Există totuşi câteva domenii în care întâlnim un acord, cum ar fi cel referitor la natura adevărului. În lipsa unui jalon obiectiv, fiecare individ ce a trăit vreodată a trebuit să treacă prin reflexiile schimbătoare ale vieţii pentru a-şi discerne propriul său adevăr; aceasta pare o luptă eternă la care omul e condamnat prin propriul său model mental.
Acest model postulează că orice afirmaţie va fi adevărată numai în cadrul unui context dat, în ciuda faptului că definirile şi derivaţiile contextului sunt invizibile şi neafirmate. E ca şi cum toţi indivizii ar explora viaţa cu un compas ce are aceeaşi rază. Faptul că, până la urmă, este posibil orice dialog semnificativ, reflectă enorma compasiune a omului pentru propria sa condiţie. Acest lucru mai atestă şi faptul că, în realitate, actul de a da coeziune întregului constituie acţiunea unui Câmp de atracţie atotinclusiv care facilitează manifestarea posibilului în real.
Concordanţa provine din organizarea modelelor din spatele haosului aparent; astfel, evoluţia omenirii progresează, în ciuda semnalelor aparent aberante ale indivizilor dintr-un moment dat sau altul. Haosul nu este altceva decât o percepţie limitată. Totul face parte dintr-un întreg mai mare, cu toţii suntem implicaţi în evoluţia Câmpului de atracţie atot-inclusiv al conştiinţei înseşi.
Evoluţia este cea care garantează salvarea omenirii şi a întregii vieţi, şi această evoluţie e înnăscută în orice câmp al conştiinţei. Nobleţea omului rezidă în lupta sa constantă cu propria-i existenţă (pe care nu el a cerut-o), într-o lume care e asemănătoare cu o casă a oglinzilor – unicul său sprijin fiind credinţa sa în procesul vieţii înseşi.
din Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman – David R. Hawkins
Calibrări Ştiinţă – Teorii
Teoria haosului – 455
Câmpuri de atracţie (Dinamicile Non-liniare) 460
Rezonanţa morfică (rezonanţa de formă) Câmpuri Morfogenetice: 460
Câmpurile morfogenetice (Sheldrake): 460
Teoria designului inteligent (ID): 480
Biocâmpuri: 460
Teoria câmpurilor M (Teoria Stringurilor iniţial): 460
Principiul Newtonian al cauzalităţii: 460
Dinamicile Non-liniare: 460
Teoria găurilor negre 2004 (Hawking): 455
„Universul Holografic“: 395
Teoria Evoluţionistă – Darwin: 450
Teoria dispariţiei dinozaurilor: 200
Ecuaţiile Dirac: 455
Descoperirea dublei spirale ADN: 460
Inversarea lentă a polilor magnetici ai Pământului: 460
Încălzirea Pământului din cauza ciclurilor magnetice de la suprafaţa soarelui: 455
Încălzirea Pământului din cauza poluării – Fals
„Greenhouse“- teoria încălzirii Pământului datorită emisiei de gaz – Fals
„Gena Dumnezeu“ (God Gene) – Fals
„Big Bang-ul“ ca sursă a Universului – Fals
Teoria „ Universurilor Paralele“ – Fals
Slăbirea câmpului magnetic al Pământului – Adevărat
Existenţa apei pe Marte – Adevărat
Organisme pe Marte – Adevărat
Telekinezia – Adevărat
Universuri multiple – Adevărat
Interconectarea câmpurilor minţii cu Divinitatea – Adevărat
Fragmente din lista Calibrări Ştiinţă – volumul Adevăr versus falsitate – cum le putem diferenţia – David R. Hawkins