A apărut: Volumul 3!

Volumul 3 al Colecţiei NOI în secolul XXI cuprinde, în cele două părţi- caiete ale sale, versurile, cugetările şi compoziţiile tipice jurnalului ficţional pe care cele două foarte tinere autoare şi surori, Teodora Isdrailă (12 ani) şi Antonia Isdrailă (19 ani) le-au transmis editurii în cadrul concursului literar “NOI în secolul XXI”. 

Suprinderea realităţii anului 2020, în versuri sau în proză, nu se concentrează asupra vreunui eveniment aparte, ci asupra experienţei observaţiei, trăirii şi reflectării lăuntrice ale fundamentalelor eterne teme: iubirea, viaţa, moartea, libertatea, gândul, emoţia, sentimentul, conexiunea şi comunicarea dintre oameni.

Cele două perspective ne dezvăluie lumea de la începutul mileniului 3 aşa cum o surprind autoarele, în naunţe trecute prin pânza actului creativ, desenele lui Doris Ciucur întregind imaginile pictate în cuvinte. O privire realistă şi profundă asupra vieţii, într-o exprimare artistică, o frescă a timpului prezent, conţinător de trecut, încărcat de emoţie şi înţelepciune, Volumul 3 ne împinge spre un viitor realist-optimist. 

Autori: Teodora Isdrailă, Antonia Isdrailă

Ilustraţii şi copertă: Doris Ciucur

Editor: Daniela Marin

Tehnoredactare: Monica Hodor

Număr pagini: 130

ISBN: 978-606-8597-20-1

Colecţia NOI în secolul XXI

Îl puteţi comanda aici:

Un comentariu

Lasă un răspuns