“Cunoaşterea tiparelor este Puterea Subtilă.

Puterea Subtilă pune totul în mişcare şi nu are un nume.”

Putere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Fragment din Cap.8: Sursa puterii

Obiectul esenţial al investigaţiei noastre este o înţelegere mai degrabă practică decât filosofică ori academică, deşi anumite concluzii filosofice pot fi trase imediat, fie şi dintr-o analiză sumară a forţei, respectiv puterii.

Vom vedea că puterea izvorăşte din semnificaţie. De asemenea, ea este legată de motivaţie şi de principii. Puterea este întotdeauna asociată cu ceea ce sprijină importanţa vieţii înseşi. Ea face apel la ceea ce e nobil în natura umană. Puterea apelează la ceea ce înalţă, înnobilează şi conferă demnitate. Forţa trebuie întotdeauna justificată, în timp ce puterea nu are nevoie de justificări. Forţa este asociată cu parţialul, puterea cu întregul.

Dacă analizăm natura forţei, devine repede evident de ce trebuie aceasta să sfârşească întotdeauna în putere; acest lucru este conform unei legi fundamentale din fizică. Având în vedere că forţa crează întotdeauna contraforţe, efectul său este limitat prin definiţie. Putem spune că forţa este o mişcare. Ea merge de aici până aici, sau încearcă, împotriva curentului şi opoziţiilor, să meargă de aici până acolo. Pe de altă parte, puterea este liniştită. Este asemănătoare unui câmp constant care nu se mişcă. Gravitaţia însăşi, de exemplu, nu acţionează împotriva a nimic. Puterea sa pune în mişcare toate obiectele aflate în câmpul său, dar câmpul gravitaţional însuşi nu se mişcă.

Forţa acţionează întotdeauna împotriva a ceva, în timp ce puterea nu face acest lucru. Forţa e incompletă şi, prin urmare trebuie alimentată cu energie. Puterea e totală şi completă în ea însăşi, neavând nevoie de nimic din afara ei. Nu cere nimic, pentru că nu are nevoie de nimic. Pentru că forţa are un apetit insaţiabil, ea trebuie mereu să consume ceva. Dimpotrivă, puterea energizează, dă elan, oferă şi ajută. Puterea dă viaţă şi energie. Forţa le îndepărtează pe acestea. Observăm că puterea este asociată compasiunii şi ne face să avem un sentiment pozitiv faţă de noi înşine. Forţa este asociată cu judecata şi condamnarea morală şi ne face să avem un sentiment negativ faţă de noi înşine. Forţa crează întotdeauna contraforţe, efectul său este mai curând să polarizeze decât să unifice. Polarizarea implică întotdeauna conflictul, costul său fiind, prin urmare, unul ridicat. Pentru că forţa stimulează polarizarea, ea produce inevitabil o dihotomie a câştigului/pierderii şi, pentru că există întotdeauna cineva care pierde, se crează mereu duşmani. Pusă în mod constant în faţa duşmanilor, forţa reclamă o apărare constantă. Defensiva este însă costisitoare, indiferent dacă în politică, economie sau relaţii internaţionale.