13 Februarie, cu o zi înainte de 14 Februarie sau Valentine’s Day – ziua îndrăgostiţilor.
Nici nu cred că ar fi putut fi o altă relaţie între Susan şi Doc decât aceea de perpetuă îndrăgostire. Asta se simte foarte clar în cartea doamnei Susan Hawkins. Transpare din scrisul dumneaei, din felul în care îşi etalează sufletul, cu totală sinceritate.
Nu cred nici că vreo altă carte ar putea fi mai potrivită pentru această zi. Prin urmare, orice “Pachet Hawkins”, inclusiv Colecţia “David R. Hawkins”, achiziţionat în data de 13 Februarie, va primi cadou volumul de memorii Viaţa cu “Doc”.
Am mai publicat fragmente din această carte şi în blog, şi în Instagram sau YouTube, şi cred că cel mai bine poate “vorbi” autoarea însăşi despre iubitul său.
Extrase din Capitolul 2 – Cum l-am întâlnit pe Doc
„Ne-am întâlnit la un curs de dans country-western. Ne-am văzut unul pe altul, deşi eram la capete opuse ale sălii. A fost o recunoaştere instantanee. Niciodată nu am crezut în dragostea la prima vedere şi fulgerele ei, dar chiar aşa am simţit atunci.
Când a venit spre mine şi m-a întrebat “Vrei să fii partenera mea?”, nu am ştiut că asta va fi pentru tot restul vieţii. Ochii aceia albaştri au pătruns direct în sufletul meu şi eu nu am putut opri acest lucru. Aţi putea spune că am fost hipnotizată.
Era un dansator foarte bun, cu mişcări foarte line. În plus, purta pălăria şi cizmele sale de cowboy şi, nu-i aşa, e ceva special la un bărbat îmbrăcat în felul acesta! Am început să dansăm pe o melodie care spunea: “Salvează un cal, călăreşte un cowboy”. Dave era foarte terre-à-terre, iar mie mi-a plăcut mult acest lucru la el. De la primul dans ne mişcam de parcă eram unul. Titlul cântecului este “Îmi acorzi acest dans pentru tot restul vieţii?”. S-a dovedit adevărat.”
Capitolul 2 – Întrebări şi răspunsuri
„Î: Cum a fost să fii atât de aproape de Doc lungi perioade de timp?
R: Ca şi cum ai fi cu tine însăţi. Unde începeam eu şi unde se termina el, nu era nicio diferenţă. Puteam fi împreună indiferent dacă eram fizic împreună sau nu. A fost aşa din prima clipă în care ne-am cunoscut şi este în continuare, chiar dacă el nu mai e. A fost aşa cum a fost. Acum, privind înapoi, înţeleg cât de mult a făcut el pentru atât de mulţi oameni, cum a schimbat atâtea vieţi, cum se agăţau de fiecare cuvânt al lui. Vom putea să duplicăm asta vreodată? Nu. Am fost norocoşi să-l avem cu noi atât timp cât a fost. Dar, pentru mine a fost şi o presiune. Odată, Dave m-a găsit în bucătărie în miezul nopţii. M-a condus înapoi în pat şi mi-a spus: “Susan, ai mers în timp ce dormeai.” Eu nu ştiam, bineînţeles. Când eşti somnambul înseamnă că s-a acumulat foarte mult stres în tine. Aş face altă alegere? Absolut, nu. Fiecare drum are încercările sale. Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit datorită lui David. Îmi place versul ăsta al lui Willie Nelson: “Raiul e închis şi iadul e supraaglomerat. Cred că voi rămâne aici unde sunt!””
Capitolul 5 – A trăi cu o fiinţă iluminată
„Dave era un om simplu şi smerit. N-ar fi spus niciodată “eu sunt iluminat”. Pentru el, iluminarea este o stare a conştiinţei, nu o persoană, o identitate. Cu siguranţă nu un titlu sau vreo realizare. Dar aceasta este o etichetă pe care mulţi oameni i-o pun lui.
Bineînţeles că oamenii aveau propriile idei despre cum era să trăieşti cu el. O femeie m-a întrebat: “Cum este să trăieşti cu o fiinţă iluminată care poate să-ţi citească gândurile?” I-am răspuns: “Dacă mi-ar putea citi gândurile, atunci aş avea carpetă nouă în casă!” Nu cred că răspunsul meu a fost ceea ce aştepta ea.
Chiar dacă era capabil să-mi “citească” gândurile, Dave nu ar fi folosit niciodată asta în relaţia noastră. Nu mi-a spus nici mie, nici altcuiva “Am puteri speciale. Sunt o fiinţă iluminată.” L-am văzut fiind în acel nivel, dar a fost foarte smerit şi foarte realist. Nu se vedea pe sine mai bun decât alţii. El doar ştia că avea o responsabilitate – de a împărtăşi ceea ce era şi de a ajuta lumea în orice mod putea.”
Vă doresc să fiţi zilnic îndrăgostiţi de Viaţă!
Cu recunoştinţă,
Daniela Marin