„După Ianuarie 1965 a apărut o pierdere instantanee a lucrurilor care motivează, în general, oamenii: succesul, faima, să ai mulţi pacienţi, să fii privit bine. Toate chestiile astea şi-au pierdut rostul. Care era scopul de a mai merge la lucru, de a mă întoarce de la cabinet? Compasiunea pentru pacienţii în suferinţă, dar acum aveam o nouă dimensiune. Puteam vedea prin psihicul pacientului adevărata sursă a bolii sale şi că erau lipsiţi de recunoaşterea, de validarea adevăratului Sine din ei. Datorită faptului că de cele mai multe ori ceea ce era extern, în jurul lor, era atât de respingător, şi de cele mai multe ori chiar propria lor mamă nu-i putea iubi. Vedeţi, de ce aveau ei nevoie era cineva care să poată discerne “Sinele” cu S mare şi să îi facă cunoscută prezenţa. Instantaneu se simţeau vindecaţi. Când simţi că eşti recunoscut, înţeles şi acceptat, în clipa aceea de conectare, care e doar o fărâmă de secundă, şi se poate întâmpla oriunde în lume, în orice clipă, atunci, instantaneu apare această recunoaştere mutuală a adevărului a ceea ce eşti. Odată validat, lucrurile nu mai contează. Dacă te simţi mai bine sau nu, după standardele lumii, este irelevant. Capacitatea de a face acest lucru a propulsat în continuare bucuria propriei perfecţiuni sau a expertizei sau cum vreţi s-o numiţi.”

Fragment din Cap. 6 – Voinţa de a-ţi preda viaţa complet lui Dumnezeu

Progresul spiritual – Cum să transcenzi ego-ul şi să experimentezi Prezenţa lui Dumnezeu