Din Cap.8 – Trecerea sufletului într-un nivel superior
Absolvirea
Vine un moment în existenţa unui suflet când acesta este pregătit să se desprindă de grupul său primar. Următorul meu caz este un suflet care a atins de curând nivelul III, după mii de ani de încarnări pe Pământ. Acest subiect a fost foarte tulburat de vizualizarea mentală a imaginilor acestui eveniment ce s-a petrecut recent în lumea spiritelor. Descrierile simbolice ce implică analogii cu mediul educaţional sunt deja familiare cititorului. În viaţa ei actuală clienta mea este profesoară şi predă la o şcoală pentru copii cu dificultăţi în procesul de învăţare.
Cazul 54
Dr. N: Pari foarte fericită de apariţia în faţa consiliului tău.
S.: Da, mi-am dat jos şi ultima bucată din armura corpului.
Dr. N: Armura?
S.: Da, armura mea protectoare… care mă ferea să fiu rănită. Mi-a luat secole să învăţ să am încredere şi să fiu deschisă cu oamenii înclinaţi să mă rănească din prea multă mânie. Acesta a fost ultimul meu mare obstacol.
Dr. N: De ce a fost atât de greu pentru tine?
S.: Mă identificam mult prea mult cu emoţiile, mai mult decât cu puterea mea spirituală. Asta crea o îndoială faţă de propria mea persoană, în relaţiile cu ceilalţi pe care îi percepeam mai puternici şi mai învăţaţi decât mine. Şi nu era aşa, de fapt.
Dr. N: Dacă acest lucru a fost ultimul tău obstacol, mă refer la propria ta identitate, cum te vezi acum?
S.: Până la urmă, am aruncat o punte de flori peste abisul de durere şi răni. Nu-mi mai risipesc energia pe nimic dacă nu este cazul (pauză). Suferinţa fizică şi mentală este legată de felul în care ne privim pe noi înşine. În ultimii o mie de ani, cu fiecare viaţă mi-am îmbunătăţit păstrarea propriei identităţi în împrejurări potrivnice şi am învăţat să mă respect ca fiinţă umană care nu poate fi înlăturată de alţii. Nu mai am nevoie de armură pentru a realiza acest lucru.
Dr. N: Ce spune consiliul tău despre acţiunile tale pozitive legate de modul în care te defineşti pe tine însăţi?
S.: Sunt mulţumiţi că am trecut testul ăsta greu…. că nu am lăsat împrejurările potrivnice ale acestor vieţi să-mi dicteze viziunea despre mine însămi… despre cine sunt în realitate. Sunt bucuroasă că am atins cel mai înalt nivel prin răbdare şi stăruinţă.
Dr. N: De ce crezi că a trebuit să treci prin atât de multe în vieţile tale de pe Pământ?
S.: Cum crezi că îi pot învăţa pe alţii, dacă eu însămi nu am trecut prin foc pentru a deveni puternică?
Dr. N: Bine… (subiectul mă întrerupe, deoarece i-a apărut în minte ceva provocat de întrebarea mea)
S.: Oh…. au o surpriză pentru mine. Oh, sunt atât de FERICITĂ!
Notă: În acest moment, clienta mea izbucneşte în lacrimi de fericire la presimţirea scenei care i se va desfăşura în minte. Îmi pun la îndemână cutia mea de nădejde cu batiste şi continuăm.
Dr. N: Continuă şi spune-mi despre ce surpriză e vorba.
S.: (cu efervescenţă) Este momentul absolvirii! Ne strângem în templu. Aru, ghidul meu, este aici cu preşedintele consiliului. De peste tot se strâng profesorii seniori şi studenţii.
Dr. N: Poţi să te opreşti puţin şi să-mi spui câţi profesori şi câţi studenţi vezi?
S.: (în grabă) Ah… cam doisprezece profesori şi… poate vreo patruzeci de studenţi.
Dr. N: Printre studenţi sunt şi cei din propriul tău grup primar?
S.: (pauză) Suntem numai trei. Au fost aduşi studenţi din alte grupuri, cei care sunt pregătiţi. Pe cei mai mulţi dintre ei nu-i cunosc.
Dr. N: Observ o ezitare din partea ta. Unde se află ceilalţi din grupul tău?
S.: (cu regret) Nu sunt încă pregătiţi.
Dr. N: Care este culoarea esenţială a acestor studenţi din jurul tău?
S.: Un galben strălucitor, consistent. Oh, n-ai idee cât timp ne-a trebuit ca să ajungem aici.
Dr. N: Poate că ştiu. De ce nu-mi descrii cum se desfăşoară lucrurile?
S.: (respiră adânc) Toţi sunt ca la o sărbătoare, ca la o petrecere inaugurală. Toţi ne strângem şi plutim…Voi sta în faţă. Aru îmi zâmbeşte cu mândrie. Maeştrii ne adresează câteva cuvinte de confirmare a eforturilor depuse de noi. Apoi suntem chemaţi pe nume.
Dr. N: Fiecare în parte?
S.: Da… Îmi aud numele, „Iri“…. Înaintez plutind şi primesc un sul de hârtie cu numele meu tipărit pe copertă.
Dr. N: Ce altceva mai este pe aceste suluri?
S.: (cu modestie) E ceva personal… ceva despre acele realizări care mi-au luat atât de mult timp… şi despre cum le-am depăşit.
Dr. N: Deci, într-un fel, e mai mult decât o diplomă. O atestare a muncii tale.
S.: (încet) Da.
Dr. N: Purtaţi toţi tocă şi robă?
S.: (repede) Nu! (zâmbind apoi) Oh… Văd că mă ironizezi.
Dr. N: Ei, puţin. Spune-mi, Iri, ce se mai întâmplă după ceremonie?
S.: Ne strângem să discutăm despre noile noastre sarcini şi am ocazia să mă văd cu unele suflete care sunt din domeniul specialităţii mele. Ne vom întâlni din nou la cursurile ce vor începe, unde vom învăţa să ne folosim cât mai bine calităţile.
Dr. N: Care va fi prima ta îndatorire aici, Iri?
S.: Voi educa sufletele cele mai tinere. E ca şi cum aş creşte flori din răsaduri. Le hrăneşti cu tandreţe şi înţelegere.
