Fragment din Capitolul 18 – Relaţiile
Vinovăţia
Următoarea zonă „grea“ a negativităţii este vinovăţia. Aici, scopul ascuns este împăcarea, domolirea urii, scăparea de pedeapsă prin autopedepsire, obţinerea iertării. Cea mai importantă dintre toate acestea este dorinţa de a obţine pedepsirea de la o altă persoană, în combinaţie cu autopedepsirea. Aceasta nu este o dorinţă conştientă. Cu toate acestea, este chiar scopul inconştient al vinovăţiei. Cu puţină cercetare, se poate verifica cu uşurinţă. Cu prima ocazie când vă veţi simţi vinovaţi faţă de ceva anume în privinţa altei persoane, stabiliţi-vă să urmăriţi ce se va întâmpla la următoarea întâlnire. Aproape inevitabil, persoana va aduce vorba despre exact acel lucru pe care îl avem noi în minte. De exemplu, dacă ne simţim vinovaţi că întârziem la întâlnire, acea vinovăţie va declanşa un răspuns critic din partea celeilalte persoane. Prin menţinerea vinovăţiei, noi ne aducem singuri criticile altora şi ironia lor. Lipsa de încredere în noi înşine şi respectul de sine scăzut vor fi canalizate înapoi către noi prin intermediul altora în forma invalidării vieţii noastre.
Dacă menţinem în mintea noastră că suntem mici şi fără valoare, obţinem aceste feluri de răspunsuri de la alţii, ale căror remarci tind să indice că suntem mărunţi şi fără valoare. Dacă vom crede că valorăm cât coaja unei pâini, atunci exact asta vom primi. Asta vor să spună scripturile prin: „Săracul se face mai sărac şi bogatul mai bogat.“ La orice nivel, nu doar financiar, sărăcia provine dintr-o sărăcie interioară. Dacă ne dorim ca alţii să nu mai fie critici la adresa noastră şi să ne atace, răspunsul este să începem să renunţăm la vinovăţie şi la toate celelalte sentimente care ne-au stârnit-o.
O cale foarte rapidă de a învăţa şi de a sprijini procesul de clarificare a emoţiilor în relaţiile interpersonale este prezumţia că cealaltă persoană este conştientă de sentimentele şi gândurile noastre. Nu suntem departe de adevăr prin această presupunere deoarece, intuitiv, chiar este conştienţa gândurilor şi sentimentelor noastre, chiar dacă nu în clipa respectivă.
Persoana ne va răspunde ca şi cum ar şti ce simţim. La nivel general, relaţia se va desfăşura ca şi cum cealaltă persoană este conştientă de ceea ce simţim în interiorul nostru. Dacă încă păstraţi în minte fantezia că alţi oameni nu ştiu ceea ce gândiţi sau simţiţi, încercaţi să observaţi ceea ce câinii observă foarte repede.
Chiar credeţi că psihicul unui câine este superior celui uman? Dacă un câine poate citi atât de repede atitudinea noastră interioară în totalitatea ei, putem fi siguri că şi intuiţia oamenilor din jurul nostru captează aceeaşi vibraţie.

