„Societatea îşi cheltuieşte constant eforturile pentru a corecta efectele în loc să se ocupe de cauze, fapt care constituie unul dintre motivele pentru care evoluţia conştiinţei umane este un proces atât de lent. Omenirea este abia pe prima treaptă a scării; noi nu am rezolvat încă nici măcar problemele cele mai primitive (foametea, de exemplu).
Privite din acest punct de vedere, realizările omenirii sunt cât se poate de impresionante, pentru că au fost atinse aproape orbeşte, prin intermediul încercărilor şi erorii. În timp ce această căutare aleatorie a soluţiilor a rezultat într-un labirint de o complexitate derutantă, răspunsurile adevărate poartă întotdeauna emblema simplităţii.
Legea primordială a universului este economia. Universul nu risipeşte nici măcar un singur quark; totul serveşte unui scop şi se potriveşte într-un echilibru – nu există evenimente exterioare şi neimportante.” – extras din cartea Putere versus forţă, David R. Hawkins, M.D., Ph.D. (cu reducere 10%!)
„Orgoliul intelectual duce la ignoranţă iar orgoliul spiritual constituie principalul obstacol în calea evoluţiei şi maturizării spirituale. Orgoliul religios – manifestat prin autoidentificarea cu cei drepţi şi convingerea că ne aflăm pe „singura cale adevărată“ – stă la baza tuturor războaielor religioase, a rivalităţii şi a evenimentelor îngrozitoare precum Inchiziţia.
Cel mai mare regres îl constituie, însă, orgoliul religios şi a te considera îndreptăţit să-i omori pe cei care nu împărtăşesc convingerile tale.
Sentimentul arogant că „deţinem toate răspunsurile“ ne blochează tuturor dezvoltarea spirituală şi evoluţia. Interesant este că, de dragul ei însăşi, partea egotistă a minţii este dispusă să sacrifice tot ce a mai rămas dintr-o persoană. Decât să se considere că au greşit, oamenii vor renunţa efectiv la însăşi viaţa corporală şi vor sacrifica orice aspect al vieţii pe altarul mândriei (să luăm de exemplu războaiele religioase şi cruciadele).” – extras din cartea Letting Go-Calea renunţării, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.
„Ceea ce întârzie progresul spiritual este rezistenţa. Poţi să bănuieşti că va dispărea pentru că ego-ul, aşa cum am explicat mai devreme, are un interes legitim în poziţionări, în luarea de poziţii, adică un interes legitim de a avea dreptate. Înţelegeţi ce vreau să spun? “Hei, eu am dreptate.” Oamenii sunt dispuşi să moară pentru a avea dreptate, aşa că nu vorbim despre ceva care este puţin important. Ego-ul te vrea mai degrabă mort decât să nu aibă el dreptate. Omoară oameni de-a stânga şi de-a dreapta în fiecare zi, nu-i aşa? Mai bine mori decât să-i spui că nu are dreptate.
Dedicarea ego-ului vine din propria sa supravieţuire. Ego-ul nu are interes să supravieţuieşti tu. Ştiaţi că propria voastră minte nu este interesată de supravieţuirea voastră? Te-ar arunca de pe stâncă în orice moment pentru a-şi dovedi punctul de vedere. Nu este prietenul vostru. Mintea este interesată în auto-satisfacerea narcisismului ei. Principala sa satisfacţie, principala sa iluzie – rezistenţa principală – esenţa narcisistă a ego-ului este credinţa în propria sa suveranitate.
Deci, cum renunţi la ego? Mai întâi, contextualizezi ceea ce este ego, că nu este diabolic, ci că este animalul care persistă să existe. Această persistenţă a animalului deviază evoluţia spirituală şi, prin urmare, obiectivul este să o transcenzi. Cea mai bună cale pentru a transcende şi motivul acestor seminarii este descrierea mecanismelor ego-ului.
Karma este ceea ce tu eşti. “Cum renunţi la ego?” Ei bine, ego-ul este karma acumulată din toate vieţile, în toate timpurile şi care se prezintă ca realitate a ceea ce eşti tu acum, în acest moment. Cineva spune că nu crede în karma. În cazul acesta, tu nu exişti. Pentru că ai două urechi, doi ochi, un nas şi o gură, dacă asta nu e karmic, atunci ce e? Nu ai apărut pe lume cu patru urechi şi trei ochi şi două guri, nu? Evident, acest moment reprezintă energiile acumulate şi efectele în formă de-a lungul timpului. Nu poţi pretinde că evoluţia conştiinţei în toate timpurile şi în toate formele de viaţă te-a sărit cumva pe tine şi tu, în mod magic, ai scăpat de karma. În niciun caz. Asta este mândrie spirituală care crede că cineva nu este subiect al legilor universului.
Ego-ul de azi este compilaţia tuturor celor ce s-au întâmplat în evoluţia conştiinţei până la momentul prezent, la fel cum este şi o roşie. O roşie care stă aici reprezintă evoluţia potenţialităţii de roşie prin toate timpurile până când a ajuns să se manifeste ca roşie. Nu există niciun mod prin care să scape de karma de a fi roşie deoarece ea este karma roşiei.
Ego-ul de azi nu este nimic altceva decât cristalizarea şi manifestarea în această viaţă a tot ceea ce a fost acumulat de la începuturile timpului prin intermediul acestei particulare conştiinţe.” – fragment din noua carte, Progresul spiritual, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.
Noua carte, Progresul spiritual – Cum să transcenzi ego-ul şi să experimentezi Prezenţa lui Dumnezeu, aduce clarificări importante pentru ceea ce Dr. David R. Hawkins a alcătuit în urmă cu peste 30 de ani, această scală a nivelurilor conştiinţei. Aduce în plus, poate şi datorită stilului oral – cartea conţine transcrieri ale primelor seminarii susţinute în Ianuarie şi Februarie 2002 – sugestii pentru o perspectivă şi o înţelegere a mecanismelor ego-ului, acestei structuri sociale care ne împiedică, în mod natural, avansarea pe calea spre manifestarea, trăirea şi exprimarea celei mai înalte Iubiri.
Pentru că referirile la prima sa carte, Putere versus forţă, abundă în primele capitole ale noului volum, şi, evident, fiind vorba despre seminarii organizate în anul 2002, nu există referiri şi la cartea Letting Go-Calea renunţării în sine, aceasta fiind publicată zece ani mai târziu, dar, informaţii despre principiul, filozofia şi mecanismul renunţării sunt întâlnite, bineînţeles şi în Progresul spiritual, am alcătuit acest pachet: “Progresul Conştiinţei” – cu o reducere de 15% este disponibil in site-ul editurii.
