Presimţiri şi intuiţii
Vibraţia pe care o recepţionaţi de la o persoană sau într-un loc anume, se bazează pe procesarea interioară a energiei informaţiei. Particularitatea presimţirilor şi a intuiţiei constă în certitudinea internă că ele sunt valide, în lipsa oricărui aport al logicii. Apare o conştientizare bruscă şi imediată a adevărului, care nu poate fi redusă la tăcere. Presimţirile au adesea o componentă emoţională intensă care nu are legătură cu ceea ce se întâmplă în exterior. Puteţi simţi o atracţie sau o repulsie puternică faţă de o persoană sau loc, fără niciun motiv aparent. Puteţi avea sentimentul că recunoaşteţi pe cineva fără să-l mai fi văzut niciodată până atunci sau să aveţi impresia că aţi mai fost într-un loc deşi îl vedeţi pentru prima dată. Mintea vă spune un lucru, iar corpul – altceva.
Aţi putea dori, de exemplu, să intraţi într-o afacere care vi se pare atractivă din toate punctele de vedere, dar să vă simţiţi agitaţi şi să ezitaţi să mergeţi mai departe. Poate fi un semnal al corpului, care vă îndeamnă să daţi mai multă atenţie detaliilor înainte de a vă angaja în acea întreprindere. Sau ar putea însemna că totul este bine legat de afacere, însă momentul este nepotrivit. Ca un contraexemplu, gândiţi-vă la o situaţie în care „ştiaţi“ efectiv că totul era pregătit şi cum, într-adevăr, lucrurile au avansat frumos, ajutate de evenimente sincrone.
Emoţii şi forme gând
Poate vă întrebaţi de ce, dacă emoţiile sunt atât de utile, provoacă atâta zbucium! Cunoaştem cu toţii efectele furiei necontrolate, ale geloziei copleşitoare sau ale fricii de nestăpânit. De fapt, multora dintre noi ne sunt familiare şi consecinţele acelor momente în care ne pierdem cu firea în urma unei bucurii foarte intense.
Primul răspuns la această întrebare este acela că aţi ignorat mesajul. Deşi ar putea fi adevărat, el nu reflectă întregul adevăr. Aşa cum am menţionat anterior, una din funcţiile emoţiilor este aceea de a furniza energie pentru a acţiona în direcţia informaţiei indicate de emoţie. Aceasta este energia pe care o folosim pentru a ne trăi viaţa. Depinde de gândurile şi convingerile cu care vă investiţi emoţiile, dacă energia oferită de acestea lucrează în favoarea sau în detrimentul vostru (vezi Capitolul 12).
Noi suntem aceia care ne alegem gândurile de la un moment la altul. De fapt, chiar înainte de avea un gând, luăm mai întâi decizia de a-l gândi. Gândurile ne sunt generate de convingerile şi aşteptările noastre despre lume. Odată ce investim un gând cu energie emoţională, acesta devine o formă gând şi este capabilă să ne conducă viaţa.
Calea Energiei – Synthia Andrews, N.D.